Ministrul Sănătății anunță scăderea numărului de cazuri covid-19: ”Tulpina Omicron, preponderentă”

Ministrul Sănătății anunță scăderea numărului de cazuri covid-19: ”Tulpina Omicron, preponderentă”

Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat astăzi că este evidentă tendința de scădere a numărului de cazuri de covid-19. Aceasta a declarat că la persoanele infectate domină tulpina Omicron.

Scade numărul cazurilor de covid-19

„Evoluţia săptămânală a numărului de cazuri de COVID este consistent mai scăzută faţă de săptămâna anterioară – 51.832 de cazuri. Se observă această tendinţă de descreştere. Acelaşi lucru observăm şi la decese, fiind ceva mai puţine decât săptămâna anterioară.”, a afirmat Adriana Pistol într-o conferinţă de presă.

„După scăderea numărului de cazuri, scăderea numărului de decese se face ceva mai lent. Rata de pozitivare este în scădere în această săptămână, ceea ce ne facem să fim destul de încrezători că tendinţa de scădere este reală.

Tendinţa de descreştere este evidentă (…). Nu ne aşteptăm la fenomene deosebite, doar cu întoarcerea din vacanţe şi începerea şcolilor ne putem aştepta din nou la o creştere a numărului de cazuri”, a mai precizat Adriana Pistol.

Tulpina predominantă este Omicron

Secretarul de stat a felicitat persoanele care au ținut cont de recomandarea Ministerului Sănătății de a purta masca în mediile aglomerate.

”Am convingerea că acest comportament a contribuit la tendinţa de scădere a numărului de cazuri de COVID”, a spus secretarul de stat.

Secvenţierile efectuate în săptămâna precedentă au evidenţiat că tulpina Omicron este preponderentă, a spus aceasta. Tulpina BA.2 fiind identificată într-un procent de 39%, iar tulpina BA.5 – 16%.