Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat sa ieșim, dar nu s-au deschis nici ferestrele, nici ușile”
Știm deja că iernile din România nu mai sunt atât de aprige ca altădată, iar asta ne face să ne fie dor de vremuri apuse, în care ne puteam da cu sania și bucura, în general, de spectacolul alb al viscolului.
Cu toate astea, pe vremuri, oamenii nu priveau cu atâta plăcere spre anotimpul rece. Iar acest sentiment a lipsit, cu siguranță, în 1954.
Conform statisticilor oficiale ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie, cea grea zi de iarnă este considerată a fi 3 februarie 1954, când viscolul puternic a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză record în Bucureşti, mai exact de de 126 km/oră.
Un alt record consemnat la acea dată vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Griviţa.
Totuși, cel mai gros strat de zăpadă din istoria ANM a fost măsurat tot atunci, la Călăraşi, 173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul ţării şi 5 metri, acoperind, efectiv, totul. Astfel, în timpul Marelui Viscol, cum a fost denumită de specialişti această perioadă, zăpada a acoperit străzile, gardurile, dar şi unele case.
Cum au reușit oamenii să facă față Marelui Viscol, în acea perioadă
Deszăpezirea a fost făcută după reguli de la care nu se putea face rabat: s-au curaţat mai întâi străzile. La rândul lor, oamenii trebuiau să strângă zăpada de lângă ziduri, dar și din curți.
Zăpada era obligatoriu depozitată doar pe scuaruri şi pe terenurile virane, nu oriunde, la întâmplare.
„Ne-am dat seama ca era zăpadă mare pentru că înăuntru era întuneric, iar geamurile erau albe. Am încercat sa ieșim, dar nu s-au deschis nici ferestrele, nici ușile”, își amintesc oamenii, despre perioada respectivă.
Ce-i drept, la deszăpezire a ajutat și armata dar, în mare parte, populația a intervenit pentru a curăța zăpada de pe liniile de tramvai din Capitală, întrucât, în primul rând, transportul în comun era vital.