10 aug. 2022 | 13:55

Marea schimbare la față se întâmplă, în sfârșit: aplicația HBO Max ar trebui să funcționeze mai bine

ACTUALITATE
Marea schimbare la față se întâmplă, în sfârșit: aplicația HBO Max ar trebui să funcționeze mai bine

Cu toate că HBO Max excelează, atunci când vorbim despre producțiile pe care le poți vedea la ei, nu același lucru se putea spune și despre aplicația lor care, de cele mai multe ori, obișnuia să le dea bătăi de cap utilizatorilor.

Totuși, există și o veste bună.

A durat aproape un an, dar aplicația HBO Max ar trebui, sperăm, să fie mai plăcut și ușor de de utilizat, de acum încolo.

Ce schimbări vei vedea în noua aplicație dezvoltată pentru HBO Max

Warner Bros. Discovery pare să fi terminat modificările în cadrul aplicației sale, care a fost reproiectată pe desktop, Android și iOS, oferind o interfață ceva mai intuitivă, o creștere a performanței și câteva funcții care, probabil, vin cam la spartul târgului, dar e mai bine mai târziu decât niciodată.

Mai nou, aplicația va accepta utilizarea pe tablete atât în ​​modul portret, cât și în cel lanscape, spre exemplu. Vei găsi, de asemenea, o pagină dedicată de descărcare a videoclipurilor, suport pentru ecran divizat, SharePlay (pe dispozitivele Apple din SUA) și un buton de „shuffle” pe mobil.

Mișcarea vine după poveste lungă și dureroasă. În graba sa de a lansa HBO Max, WarnerMedia a bazat aplicația originală pe aceleași baze ca aplicațiile sale vechi Go și Now.

Rezultatul a fost unul categoric deficitar, cu multe probleme, fiind, de asemenea, extrem de lent. În plus, aspectul acesteia era unul cu multe clase sub cel al aplicațiilor venite de la concurenți ca Amazon Prime, Netflix, Disney+, etc.

În timp ce noua aplicație poate nu te va convinge să te abonezi, îi va ajuta în mod evident pe utilizatorii deja activi ai serviciului de streaming.

Rămâne de văzut cum se vor traduce noile schimbări în funcționalitate și aspect și dacă acestea vor mulțumi utilizatorii.

În altă ordine de idei, Warner Bros. a confirmat recent că va fuziona HBO Max și Discovery+ într-un singur serviciu, iar această schimbare se va întâmpla vara viitoare.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele