Localitatea bizară cu ”mame eroine”, femeile cu cel puțin 10 copii din România. Primeau recunoștința și aprecierea statului socialist
Localitatea care se află în județul Vaslui este locul în care „mame eroine” erau vizitate de fostul lider comunist, Nicolae Ceaușescu. Aceste femei aveau cel puțin 10 copii, având cel mai mare indice al natalității.
Valea Grecului era cunoscut ca fiind satul maternitate, iar familiile de aici reușeau mereu să se situeze în fruntea listei cu cei mai mulți copii, raportat la numărul mic de locuitori. Chiar Nicolae Ceaușescu dădea drept exemplu acest loc, în cadrul unei cuvântări din anul 1985.
Astfel, fiecare mamă care avea peste cinci copii primea un lot tip de teren. Multe dintre femeile de aici erau „mame eroine” numărând peste zece copii. În anii ’80, media ajunsese la șase copii de familie și chiar și în prezent, rata natalității din Valea Grecului este una crescută.
În perioada comunistă, în România, foarte multe femei aveau mai mulți copii, însă Valea Grecului era ceva aparte. După ce a fost dat decretul 770 prin care era interzis avortul, decret dat în anul 1966 de către Ceaușescu, mamele din acest loc au înțeles că sunt obligate să nască de cel puțin cinci ori.
„Mame eroine” erau femeile care făceau cel puțin zece copii
Decretul a determinat ca între anii 1967 și 1972, în România, peste două milioane de copii să se nască. Valea Grecului era însă satul lăudat datorită contribuției aduse, iar mamele de aici erau considerate eroine. Aceste femei primeau diferite distincții pentru acest efort, astfel că cea care năștea cinci copii, primea „Medalia maternității” clasa a II-a, iar pentru ”Mamă-eroină”, o femeie trebuia să aducă pe lume cel puțin zece copii.
În localitatea respectivă existau și recorduri, astfel că în familia Costinescu s-au născut 14 copii, la fel ca în cazul familiei Cozma, însă la cea din urmă, au trăit doar 10. În Valea Grecului existau aproximativ 140 de familii, iar 40 dintre ele aveau câte zece copii sau chiar mai mult.
În general se trăia în sărăcie, iar mai multe guri de hrănit îi condamna pe locuitori la o viață și mai plină de lipsuri. În trecut, Ceaușescu s-a oprit în satul mamelor eroine, în timp ce se îndrepta către granița țării. Pentru ca acesta să fie întâmpinat cum se cuvine, cadrele didactice din sat au fost mobilizate, soții Ceaușescu fiind serviți cu cele mai bune lucruri.
Foto ilustrație: Muzeuldefotografie.ro