Lidl, nici nu știi cât de mic începi să fii: e cutremur în retail, Profi și Kaufland scriu istorie, concurența n-are nicio șansă

Lidl, nici nu știi cât de mic începi să fii: e cutremur în retail, Profi și Kaufland scriu istorie, concurența n-are nicio șansă

Piața de retail din România are și ea liderii ei. Deși Lidl este unul dintre cei mai apreciați jucători din domeniu, Kaufland și Profi îi predau de data aceasta o veritabilă lecție de business gigantului retailer, în materie de număr de angajați.

Avem noi date privind forța de muncă înglobată de cei mai puternici jucători de pe piața de retail din România. Clasamentul e dominat de Profi, care are o flotă impresionantă de lucrători la nivel național și este compania cu cei mai mulţi angajaţi dintre firmele firmele private din economia noastră, în 2021, împreună cu uriașul Kaufland.

Într-o perioadă marcată de provocări financiare, cu o pandemie încă în desfășurare și multiple restricții impuse de autorități pentru a limita transmiterea virusului în comunitate, aceste două companii din retailul autohton reușeau să se dezvolte la foc continuu!

Asta înseamnă să ai forță financiară!

Așa se face că, în 2021, Profi Rom Food este liderul clasamentului firmelor private cu cei mai mulţi salariaţi, pentru al treilea an consecutiv, potrivit unei analize recente a economica.net: „Profi Rom Food, societatea care operează o parte dintre magazinele Profi, a avut un număr mediu de 15.980 de angajaţi în cursul anului 2021, în scădere cu aproape 2.000 de oameni (1.999 de oameni mai precis) faţă de nivelul indicatorului, înregistrat în anul 2020″.

„În momentul de faţă, aproximativ jumătate (peste 800) din magazinele reţelei sunt conduse de parteneri Profi, iar angajaţii lor au trecut din evidenţa Profi Rom Food în evidenţa fiecărui partener în parte. Aceştia îşi constituie echipele angajându-şi propriul personal, de cele mai multe ori chiar colegii care activează în magazin la momentul preluării. Strategia reţelei prevede ca, treptat, toate magazinele sale să devină partener. În aceste condiţii, deşi se ridică la aproape 26.000 numărul total al persoanelor care cu mândrie activează sub umbrela Profi, cel mai mare angajator privat din România, numarul angajaţilor firmei-mamă este în permanentă scădere”, a explicat pentru Economica.net Gabriel Pâslaru, manager PR la Profi Rom Food.

De altfel, lider este și gigantul german Kaufland, ocupant al locului secund în clasamentul companiilor private cu un număr uriaș de angajați, în anul 2021. În acest caz, vorbim despre un număr mediu de 13.512 salariaţi în cursul anului 2021. Deși anul trecut n-a fost deloc unul simplu pentru companiile ce activau pe piața din România, cei de la Kaufland au apăsat pedala de accelerație a dezvoltării și au făcut recrutări. Așa se face că în componența echipelor la nivel național s-au adăugat 404 oameni în plus pe statele de plată faţă de nivelul anului 2020

Citește și: