09 mart. 2022 | 13:55

Kristen Stewart a vorbit, în premieră, despre impactul pe care l-a avut rolul Prințesei Diana, în Spencer, asupra sa

ACTUALITATE
Kristen Stewart a vorbit, în premieră, despre impactul pe care l-a avut rolul Prințesei Diana, în Spencer, asupra sa

Kristen Stewart, actrița care a jucat rolul principal în „Spencer”, a lansat luni o declarație emoționantă, împărtășind opiniile sale despre sănătatea mintală, problemă cu care s-a confruntat, de-a lungul vieții ei, Prințesa Diana, pe care aceasta a interpretat-o.

Stewart a mărturisit că s-a bucurat de onoarea primei ei nominalizări, pentru cea mai bună actriță, la Premiile Oscar 2022, pentru filmul biografic, „Spencer”, regizat de Pablo Larraín.

De fapt, Kristen Stewart a reușit, în ultima vreme, să se afirme destul de mult în media, datorită susținerii sale pentru comunitatea LGBTQ+ (ea fiind, la rândul ei, bisexuală, conform propriilor declarații). Așadar, nominalizarea capătă, în acest sens, noi valori.

De asemenea, ea a fost numită, recent, președinte de onoare în cadrul Independent Spirit Awards, unde atât actrița, cât și Nick Offerman sau Megan Mullally i-au arătat degetul mijlociu lui Vladimir Putin, în contextul invaziei Ucrainei.

Kristen Stewart și impactul pe care l-a avut acest rol asupra carierei sale actoricești

Pelicula „Spencer” urmărește îndeaproape versiunea (ușor) fictivă a Prințesei Diana, în timp ce duce lupte subtile cu familia regală britanică, pe parcursul unui weekend de vacanță.

Performanța lui Stewart a fost una, fără dar și poate, excepțională, și înfățișează o latură aparte a uneia dintre cele mai îndrăgite figuri ale istoriei contemponare.

Larraín, care a regizat și drama psihologică, totodată, istorică „Jackie”, în 2016, cu Natalie Portman în rol principal, a oferit o perspectivă asupra Prințesei pe care nu mulți au avut ocazia să o vadă, de vreme de familia regală a Angliei a ținut mereu sub cheie adevărurile din culise, de dragul propagării unei imagini perfecte în lume.

În scrisoarea publicată, Kristen Stewart vorbește despre nefericirea din spatele tulburărilor de alimentație de care suferea Prințesa Inimilor, pe fondul multelor accese de depresie, în contextul relației greoaie atât cu soțul ei, Prințul Charles, cât și cu celebra lui familie. În această scrisoare, actrița amintește despre impactul profund pe care acest rol l-a avut asupra carierei sale.

kristen-stewart-despre-rolul-spencer

Declarația actriței Kristen Stewart, despre rolul Prințesei Diana, pe care l-a avut în pelicula „Spencer”

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele