Istoria manelelor, în România: frați, dușmani, râuri de lacrimi și jale, femei și lovele

Dacă este să faci un sondaj, fie național sau strict în cartier la tine, vei observa că majoritatea românilor ascultă manele, acest gen muzical, adesea contestat de cei mai mulți, reușind să ajungă la „inimile” unui public nișă destul de răspândit în țara noastră.

De fapt, nici măcar nu este nevoie de acest sondaj, de vreme ce este suficient ca, într-o zi de weekend, să „ciulești” un pic urechile prin vecini, ori chiar prin spațiile amenajate special pentru grătare.

Indiferent că asculți, sau nu, manele, acest gen muzical nu-ți este indiferent, reușind să-ți trezească sentimente puternice. Cu alte cuvinte, atunci când vorbim despre controversatele melodii, nu prea există cale de mijloc: ori le urăști, ori le iubești, o „realizare” pe care niciun alt gen muzical nu a reușit-o.

Iar dacă hip-hop-ul sau rock-ul au reușit, cumva, să găsească o cale de mijloc spre public, manelele nu prea au reușit să fuzioneze astfel încât să iasă din sfera televiziunilor și radiourilor create special pentru ele și artiștii care le interpretează.

Schimb neașteptat de replici între Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României”, și Raluca Moldoveanu, fostă concurentă a show-ului de la Pro TV. Internauții au reacționat imediat: ”Ai rupt!”

Elena Cârstea, de nerecunoscut la 63 de ani. Cum arată acum artista, la 17 ani de când s-a mutat în America

Adrian Minune și Costi Ioniță – imagine de arhivă

Istoria manelelor, de la începuturi

Oricât am încerca să le blamăm, ele, manelele, există, iar acest gen muzical nu dă semne că ar vrea să dispară prea curând. De altfel, nici nu avea cum să nu aibă trecere în România, un popor pursânge balcanic, căruia îi place distracția și ritmul. În plus, după 50 de ani de comunism, nici nu prea îi poți învinui pe români pentru asta.

Însă când au apărut, de fapt și de drept, manelele pe teritoriul țării noastre? Altfel spus, când a început istoria acestui gen muzical?

„Maneaua este cântată la «chefuri » de muzicanţi ţigani sau de boieri, din voce şi tambur. Cândva forţaţi să adopte la curţile lor muzica turcească iar apoi grecească, boierii rămăseseră ataşaţi de amândouă, chiar şi după ce coerciţia dispăruse. Singura mărturie privitoare la maneaua secolului 19 este o piesă în notaţie psaltică (rescrisă mai târziu în notaţie lineară), al cărei original datează din 1880 (fiind consemnat în paginile finale ale volumului Euterpē, publicat cu 50 de ani în urmă)”, arată documentul la care au lucrat Anca Giurchescu, Margaret Beissinger, Victor Stoichiţă, Costin Moisil, Florin Iordan, Mirela Radu şi Speranţa Rădulescu.

„În 1949, doi folclorişti descoperă totuşi o manea turcească instrumentală într-un sat dunărean (Clejani) (Alexandru 1956). Melodia sa lentă se transformă mai târziu – sau poate chiar atunci ? – într-un joc ţărănesc dinamic (sârbă). În anii 60, câţiva muzicanţi bucureşteni aruncă pe piaţă o muzică percepută ca total nouă: maneaua. Aceasta pare să fi fost adusă de la turcii din Dobrogea, în acea vreme încă numeroşi în regiune. Elementul său distinctiv este formula ritmică cifteteli din acompaniament. Câteva piese se sustrag cenzurii naţional-comuniste şi sunt incorporate pe discuri comerciale. Noua manea se răspândeşte în mediile ţigăneşti din oraşele şi satele României meridionale, după cum consemnează în anii 70 Anca Giurchescu şi Robert Garfias (Garfias 1984). Dar muzica sa, suport al unui dans în care excelează doar femeile, pare departe de muzica lascivă a manelei aristocratice din veacul anterior”, se mai arată în studiul citat anterior.

Chiar și așa, specialiștii au păreri împărțite, atunci când vine vorba despre originile exacte ale manelelor. Intelectualii văd în această muzică un stil decadent, fenomen amplificat de versurile care, de cele mai multe ori, se referă la lovele, dușmani și femei. Cu toate astea, iubitorilor de manele nu pare să le pese prea mult de ceea ce cred intelectualii.

Se spune că începuturile manenelor moderne s-au petrecut cândva pe la începutul anilor 2000. Iar dacă, la început, acest gen muzical nu se încumeta prea tare să epateze prin versuri prin prisma unor versuri controversate, acest lucru s-a schimbat rapid și a prins de minune, răspândindu-se cu rapiditate în casele multor români, nu numai în cele ale romilor.

„Maneaua este acum o muzică de sărbătoare dinamică şi agresivă, cu melodii bogat ornamentate şi acompaniate de instrumente electrice. Ea îi cucereşte pe românii de rând, indiferent de originea lor etnică. Oricine poate dansa pe muzica ei, dar experţi sunt doar romii. Maneaua poate fi auzită oriunde : pe străzi, în case, parcuri, autobuse, restaurante şi magazine. Apar şi specialiştii ei: maneliştii. Se pune pe picioare o adevărată industrie a creării, comodificării, difuzării şi consumului de manele. Ca şi în secolul 19, intelectualii o detestă”, se notează în același studiu.

Manele, dușmani, femei și lovele

În zilele noastre se dezvoltă, totuși, două fenomene diametral opuse, însă la fel de importante. Pe de-o parte, există o categorie aparte de ascultători ce nu va recunoaște niciodată (până la proba contrarie) că ascultă manele. Acest fenomen se întâmplă din pricina faptului că manelele continuă să fie blamate de societate, pe bună dreptate sau nu – nu vom intra în această polemică, deoarece indiferent ce tabără am alege, cineva tot va fi supărat.

Al doilea fenomen se referă la faptul că o altă categorie începe să accepte „ironic” acest gen de muzică, asociind neacceptarea manelelor cu rasismul. Dacă este, sau nu, așa, din nou, nu putem ști, însă înțelegem substrasturile. Așadar, este lesne de înțeles de ce anumite festivaluri mari din România au cochetat cu manelele, în ciuda tuturor acuzelor venite mai apoi.

Indiferent de ce parte a baricadei ai fi, nu ai cum să rămâi indiferent, așa cum menționam anterior. Simplul fapt că o știre despre presupusul (și dovedit a fi falsul) deces al lui Florin Salam bifează de sute de ori mai multe vizualizări decât recenta victorie a lui David Popovici spune pe scurt cam tot ce am putea noi să explicăm în cuvinte.

Manelistul Florin Salam – captură video live – dezmințire știre falsă despre moartea sa

Manele vând, iar asta este o realitate, iar cântăreți ca Salam, Adrian Minune sau Nicolae Guță știu asta foarte bine.

La fel ca ei, a știut-o și Goran Bregovic, cel care a ales să-l coopteze pe Florin Salam pentru o colaborare, în urmă cu câțiva ani. Mai mult, Loredana Groza a „speriat”, la rândul ei, internetul, imediat după colaborarea cu mai mulți maneliști actuali.

Totuși, de ce se cântă atât de mult despre jale, prieteni, frați, dușmani, femei și lovele? Explicația este una destul de simplă: toate cele menționate anterior trădează pasiune și generează „o căruță” de sentimente, fie ele negative sau pozitive, astfel că spiritul balcanic se pliază perfect pe un asemenea cadru.