19 apr. 2022 | 21:48

Iohannis solicită crearea rapidă a Grupului de Luptă NATO în România. Apel urgent la Joe Biden

ULTIMA ORĂ
Iohannis solicită crearea rapidă a Grupului de Luptă NATO în România. Apel urgent la Joe Biden

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, marți, 19 aprilie, la consultările găzduite de omologul său american Joe Biden, cu lideri internaționali, ai instituțiilor UE și NATO pe tema securității regionale, potrivit Administrației Prezidențiale. La discuții au participat nume cheie din politica externă. Cu această ocazie, șeful statului român a subliniat importanța creării rapide a Grupului de Luptă NATO în țara noastră.

Klaus Iohannis vrea Grup de Luptă NATO în România

O nouă rundă de consultări transatlantice a avut loc, marți, 19 aprilie, la care au participat președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Poloniei, Andrzej Duda, prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Italiei, Mario Draghi, prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum și președintele Consiliului European, Charles Michel.

Consultări cheie între liderii lumii

Discuțiile s-au canalizat pe războiul din Ucraina și ofensiva rusă anunțată în vestul țării. Liderii lumii au analizat situația de securitate și posibila evoluție a ei, respectiv cea umanitară deosebit de gravă, rezultată în urma retragerii soldaților ruși din zonele ocupate anterior. De asemenea, șefii de stat și oficialii europeni au condamnat crimele comise împotriva civililor, dar și distrugerile. În acest context, a fost reiterat sprijinul acordat Curții Penale Internaționale de a investiga, a judeca și condamna pe cei responsabili pentru măcelul din Bucha și nu numai.

Totodată, a fost evaluată strategia cuprinzătoare de sprijin acordat Ucrainei pe toate dimensiunile și au fost abordate măsurile ferme, coordonate de comunitatea internațională, referitoare la pachetele extinse de sancțiuni pentru contracararea acțiunilor Rusiei în țara vecină.

Președintele României, apel la Joe Biden și NATO

În plus, liderul de la Cotroceni a menționat demersurile întreprinse de România pentru ajutorarea Ucrainei, în plan politic, logistic și umanitar. Potrivit președintelui Klaus Iohannis, la eforturile consistente în sprijinul Ucrainei se adaugă și cele privind facilitarea fluxului de cetățeni ucraineni de la frontieră și găzduirea miilor de refugiați pe teritoriul țării noastre.

În cadrul consultărilor transatlantice, Iohannis a evidențiat și impactul amplu al actualei crize asupra situației de securitate pe Flancul Estic al NATO, în special la Marea Neagră, subliniind importanța implementării rapide a deciziilor Summitului extraordinar al Alianței din 24 martie 2022. Oficialul român a solicitat crearea urgentă a Grupului de Luptă NATO în țara noastră, pentru consolidarea organizației pe Flancul Estic, pe termen lung.

„În contextul evenimentelor din Ucraina și în jurul acesteia, a prezenței trupelor rusești în Belarus, luăm acum în considerare următorii pași, inclusiv grupuri de luptă în România și în sud-estul Alianței”, a precizat Jens Stoltenberg, în luna februarie.

Ce este un grup de luptă al NATO

Din aceste grupuri fac parte aproape 5.000 de militari din Europa, SUA și Canada. Misiunea lor este de descurajare, fiind vorba de soldați care au luptat în zonele de conflict, și de antrenamente cu armata statului respectiv, ca schimb de experiență.