Instagram introduce o nouă funcție: cum îi va ajuta rețeaua de socializare pe influenceri, în relația lor cu „sponsorii”
Instagram introduce o nouă opțiune pentru contul tău. Aceasta s-ar putea să-ți fie de mare ajutor, mai ales dacă ești influencer.
În mod evident, Instagram se transformă, pe zi ce trece, într-o rețea de socializare din ce în ce mai comercială. Dacă la începuturile sale, aceasta se baza pe contactul uman și pe distribuirea de fotografii (fie ele de artă – sau nu), acum predomină spiritul comercial, cel pe care influencerii din întreaga lume îl îmbrățișează, drept metodă simplă și sigură de a scoate profit din postări.
Înainte de a vorbi despre noua funcție de la Instagram, poate că ar trebui să explicăm sumar cea mai simplă metodă de a face bani pe Instagram. Firește, aceasta li se aplică celor care deja au reușit să-și bifeze o oarecare notorietate pe această rețea de socializare. Așadar, dacă te-ai remarcat pe Instagram, spre exemplu, prin tutorialele tale despre machiaj și/sau beauty, companiile care comercializează astfel de produse ar putea fi interesate să te plătească pentru ca, în clipurile sau fotografiile tale, să strecori câte un produs de-al lor.
Instagram dă o mână de ajutor influencerilor și introduce o nouă funcție care le va pava drumul către sponsori și bani
Mai nou, rețeaua de socializare a anunțat că va introduce un nou fel de etichetare, într-o fotografie sau un video. Dacă, până acum, puteai să etichetezi numai persoane sau conturi ale diverselor companii, de acum vei putea să „dai tag” și produselor care apar în postările tale de Instagram.
Până în prezent, etichetarea produselor a fost disponibilă doar pentru companii și creatori, dar în „următoarele luni” (nu se menționează exact când), Instagram va permite tuturor utilizatorilor să acceseze etichetele cele noi. În primă instanță, beneficiul va fi valabil doar pentru utilizatorii din Statele Unite ale Americii.
Etichetarea unui produs funcționează în același mod ca etichetarea unui alt cont – utilizatorii pot adăuga etichete la postările de feed atingând anumite zone ale imaginii publicate.
Instagram experimentează, în acest fel, relația cu magazine afiliate, care va permite creatorilor să câștige un comision atunci când fanii lor fac o achiziție, în urma accesării respectivei etichete.