Inflația din România, la nivel record: avertismentul BNR care îți arată cât ai de pierdut, de fapt
Situația financiară pe meleaguri mioritice tinde să fie una din ce în ce mai complicată, iar realitatea din piață a ajuns și la urechile oficialilor BNR care au lansat un avertisment important legat de inflație și, implicit, prețuri.
Primele estimări legate de inflația pe acest an au fost publicate în luna februarie și nu erau deloc optimiste. Încă de atunci, a devenit evident că vorbim un an foarte greu. Din păcate, acum, tot BNR a ajuns la concluzia că inflația va fi mai mare decât se credea acum două luni. Prețurile vor crește mai mult, puterea de cumpărare va scădea mai accelerat, iar un număr și mai mare de români vor intra în sărăcie.
Inflația crește, iar explicațiile sunt multe
Printre argumentele Băncii Naționale a României, situația a devenit una semnificativ mai tristă, când ne uităm la inflație, din cauza scumpirilor necontrolate la combustibil, dar și a prețurilor la alimentele procesate. În spatele acestora se află creșterea prețului la țiței și a materiilor prime agroalimentare, particularități amplificate atât de războiul din Ucraina, cât și de sancțiunile aplicate Rusiei.
„Efectele inflaţioniste astfel exercitate sunt aşteptate să prevaleze pe orizontul apropiat de timp, faţă de impactul dezinflaţionist substanţial prezumat a fi generat de prelungirea cu încă un an a schemelor de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru consumatorii casnici. Incertitudini însemnate rămân, totuşi, asociate modului de evaluare şi de includere în calculul IPC a impactului acestor scheme”, precizează BNR.
În cazul României, incertitudinile cu care se confruntă investitorii sunt amplificate și de riscul referitor la absorbția fondurilor europene, mai ales a celor din programul Next Generation EU. Nu de alta, dar respectiva disponibilitatea a fondurilor este condiționată de îndeplinirea unor ținte, atingerea unor jaloane stricte legate de implementarea proiectelor aprobate. Din păcate, în țara noastră, nu se respectă de fiecare dată respectivele ține.