09 apr. 2022 | 18:32

Incendiu într-un centru comercial din Capitală. Toată lumea a fost evacuată VIDEO

ULTIMA ORĂ
Incendiu într-un centru comercial din Capitală. Toată lumea a fost evacuată VIDEO

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, 9 aprilie, într-un centru comercial din zona Colentina, sectorul 2 al Capitalei. Senatorul USR, Ștefan Pălărie, s-a aflat la faţa locului şi a povestit ce s-a întâmplat în incinta magazinului. Potrivit acestuia, fumul gros părea că vine de undeva din acoperișul de la intrarea principală în complex.

Momente de panică la un centru comercial din Colentina

Senatorul USR-ist Ștefan Pălărie se afla în centrul comercial în momentul izbucnirii focului. Politicianul a precizat că a fost lăsat de paznici să intre în supermarket şi, chiar dacă fumul devenea din ce în ce mai gros, nu a fost declanșată nicio alarmă.

„Din fericire, nu este unul foarte grav. Mai degrabă a fost o emanare foarte puternică de fum gros, undeva din acoperișul de la intrarea principală în complexul comercial. Ce m-a frapat pe mine a fost că, neștiind ce se petrece, cei de la securitate mi-au spus că e puțin fum şi dacă vreau să intru.

Am spus da, că am de lăsat ceva la curățătorie. Apoi, pe măsură ce treceau secundele fumul a început să fie din ce în ce mai gros şi mi-am dat seama că poate să fie un pericol de intoxicare. Oamenii făceau cumpărături în continuare liniștiți, iar după 4-5 minute cineva s-a sesizat şi au început să îi evacueze pe cei care erau în centrul comercial. Asta a fost pentru mine surpriza foarte mare. În astfel de cazuri ar trebui să fie niște oameni antrenați să intervină cât se poate de repede”, a declarat Ștefan Pălărie la Antena 3.

Alertă în Chitila: arde o casă

De asemenea, pompierii intervin la un incendiu izbucnit la o casă din Sectorul 1 al Capitalei. ISU București-Ilfov a transmis că acționează cu „6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o descarcerare și un echipaj SMURD” pentru stingerea unui incendiu produs la o casă pe strada Adalin, sector 1. Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 150 mp, au mai spus pompierii.

Incendiu devastator în Sectorul 5 al Capitalei

La sfârșitul lunii martie, centrul comercial Prosper, aflat pe Calea 13 Septembrie din București, sectorul 5, a ars într-un incendiu puternic. 27 de autospeciale au intervenit, dar misiunea pompierilor a fost îngreunată de vântul puternic. Apoi ISU a transmis că Prosper Plaza nu avea autorizație de securitate la incendiu.

„Precizăm faptul că ultimele două controale la această construcție au fost efectuate în anii 2018 și 2021, prilej cu care a fost aplicată sancțiune contravențională pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu”, a explicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Aproape toată clădirea centrului comercial Prosper s-a făcut scrum. În locul magazinului de 1.200 de metri pătraţi se află ruine ce stau să cadă. Echipajele de intervenție au acționat ore în şir pentru stingerea flăcărilor.