Încă un pas mic pentru om, dar unul mare pentru omenire. NASA trimite primul echipaj uman pe Lună, după jumătate de secol
NASA nu a lansat încă racheta care ar transporta astronauți pe Lună și nu a selectat nici echipajul care va explora satelitul, ca parte a programului său Artemis. Cu toate astea, a identificat deja unde ar putea ajunge astronauții pe Lună.
Agenția Spațială a anunțat vineri că a selectat 13 posibile regiuni de la Polul Sud al Lunii, unde există gheață în craterele umbrite permanent, iar acestea se află la distanță mare de teritoriul explorat de Neil Armstrong și de ceilalți astronauți Apollo.
Prima misiune umană pe Lună s-a întâmplat acum aproximativ 50 de ani, iar următoarea este programată pentru 2025. Aceasta ar fi prima „excursie” pe Lună cu echipaj de la ultima dintre misiunile Apollo, din 1972.
Deși a suferit unele eșecuri și întârzieri, programul este primul de explorare umană în spațiu de la Apollo care a supraviețuit administrațiilor ulterioare. Spre deosebire de Apollo, Artemis este concepută pentru a crea o prezență permanentă pe și în jurul Lunii.
Cum au ales cei de la NASA locurile posibile pentru aselenizare
Într-un briefing de vineri, oficialii NASA au spus că au ales locurile de aselenizare folosind date de la Lunar Reconnaissance Orbiter, o navă spațială robotică care cartografiază suprafața lunară încă din 2009.
„Selectarea acestor regiuni înseamnă că suntem cu un pas mai aproape de întoarcerea oamenilor pe Lună pentru prima dată de la Apollo”, a declarat Mark Kirasich, administrator asociat adjunct al NASA pentru divizia de dezvoltare a campaniei Artemis, într-un comunicat. „Când o vom face, va fi diferit de orice misiune care a existat înainte, în timp ce astronauții se aventurează în zone întunecate neexplorate anterior de oameni și pun bazele pentru viitoare șederi pe termen lung”, a adăugat acesta.
Locurile specifice, toate aflate într-un grup de șase grade latitudine la Polul Sud, au fost alese deoarece sunt sigure și sunt suficient de aproape de regiunile de umbră permanentă pentru a permite echipajului să efectueze o plimbare în șase zile și jumătate.
Aceasta, a spus NASA, ar permite astronauților „să colecteze mostre și să efectueze analize științifice într-o zonă nouă, oferind informații importante despre adâncimea, distribuția și compoziția gheții.