Greii Europei fac scut împotriva lui Putin, peste noapte: se adeverește coșmarul rusului
Liderii noștri europeni, cei mai influenți oameni din regiune, vor adopta, rapid și radical, o atitudine de „scut” împotriva Moscovei, la summit-ul din 24-25 martie.
În cadrul reuniunii, urmează să se decidă ca liderii europeni să se unească și să se solidarizeze împotriva dependenței de energia rusească și să achiziționeze “la comun”, gaze naturale și gaze naturale lichefiate și hidrogen inclusive. Acestea vor umple stocurile pentru a asigura consumul de iarna viitoare și pentru a pune statele europene la adăpost de produsele rusești.
Dependența statelor europene de Rusia reprezintă principala armă pe care Vladimir Putin se bazează în plan economic, iar europenii se tem de faptul că rusul ar putea să o folosească împotriva noastră, închizând robinetul cu gaze.
Din fericire, România este una dintre țările cu cea mai redusă dependență de energia rusească, însă nu la fel de norocoși sunt partenerii noștri din vest, de exemplu, iar acest lucru impune adoptarea unor măsuri urgente, cred specialiștii, care să ne asigure independența.
„În vederea iernii viitoare, statele membre și Comisia vor… lucra de urgență împreună la achiziționarea comună de gaz, LNG și hidrogen”, vor spune liderii UE în urma unui summit din 24-25 martie, potrivit draftului declarației comune, văzut de Reuters.
Rusiei nu-i va pica bine
Decizia liderilor UE de a lua măsuri pentru a căpăta independență energetică va fi materializarea celui mai negru coșmar pentru Vladimir Putin, care va fi „dezarmat” astfel în fața Occidentului.
În acest moment, 40% din gazul folosit de statele europene are proveniență rusească. . Stocarea în UE este în prezent la 26% din capacitate, dar avem nevoie de resurse pentru iarna viitoare, fiindcă situația este incertă și nu știm cum vor evolua lucrurile. Acesta este raționamentul pentru care Bruxelles-ul a spus că va ajuta țările să demareze achiziționarea în comun de gaze în acest an și sunt așteptate, totodată, modificări legislative în acest sens.