Google face curățenie în Android: aplicațiile care vor dispărea peste noapte, vechi și abandonate
La fel ca Apple, Google a ajuns să găzduiască câteva milioane de aplicații în magazinul său virtual pentru Android. Nu toate sunt de calitate, iar unele sunt atât de vechi încât nici nu se mai comportă cum trebuie pe telefoanele moderne.
Pe hârtie, atât Apple, cât și Google, se află pe culmile gloriei cu ale lor magazine virtuale, dacă iei ca referință numărul de aplicații disponibile. Încă din primul trimestru din 2021, utilizatorii de Android puteau alege dintre cele 3,48 milioane de aplicații, în timp ce Apple îți punea la dispoziție 2,22 milioane de aplicații, dacă aveai un iPhone. Realitatea din piață este însă semnificativ mai complicată decât acele cifre. Nu de alta, dar multe dintre ele nu mai funcționează cum trebuie, nu sunt compatibile cu telefoane moderne sau sisteme de operare actualizare. Până și dezvoltatorii lor le neglijează de mulți ani.
Curățenia din Google Play Store, când se întâmplă
Începând cu 1 noiembrie 2022, Google va începe să ascundă în Play Store aplicațiile vechi, iar utilizatorii nu vor mai putea să le achiziționeze sau instaleze. Conceptul de aplicație veche a fost definit de Google ca fiind orice program care nu a mai apelat un API de Android timp de doi ani înainte de cel mai recent update major de Android.
În mod previzibil, decizia nu ar trebui să aibă niciun fel de efect asupra dezvoltatorilor care își actualizează în mod periodic propriile aplicații. În schimb, ar trebui să reprezint o filtrare a vechiturilor care oricum s-ar putea să-ți aducă mai multe probleme decât beneficii. Nu de alta, dar nu sunt optimizate pentru a rula pe terminale moderne și nu profita cum se cuvine de performanța acestora. Mai mult decât atât, sunt șanse foarte mari să includă găuri de securitate ce nu au fost remediate prin actualizări.
Apple a făcut același lucru în urmă cu câțiva ani, dar procedura a implicat ștergerea completă a programelor, nu doar ascunderea lor, cum face Google în prezent.