Gata cu comisioanele la schimb valutar: toate băncile din România trebuie să facă asta, la fel și casele de schimb

Gata cu comisioanele la schimb valutar: toate băncile din România trebuie să facă asta, la fel și casele de schimb

De câteva decenii, casele de schimb valutar din România, dar și schimburile de valută în cadrul băncilor, au venit cu un nivel sporti de stres, comisioane ascunse și practici a căror legalitate este, în cel mai optimist caz, interpretabilă.

În speranța de a întinde o mână de ajutor românilor care schimbă bani pe teritoriul țării, Guvernul a adoptat un act normativ prin care obligă toți prestatorii de servicii de plată să afișeze în mod clar comisioanele perceput pentru conversia în și din euro. Pe marginea acestui subiect, a emis un comunicat și Ministrul Economiei, iar efectele ar trebui să se resimtă în piață în viitorul apropiat. Practic, de această dată, vorbim de Hotărârea privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului UE 2021/1230 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iulie 2021, referitoare la plățile transfrontaliere în Uniune.

Ce spune noua lege despre comisioanele de schimb valutar

„Actul normativ adoptat astăzi constituie un pas important pentru buna funcţionare a pieţei interne şi pentru facilitarea schimburilor comerciale transfrontaliere în cadrul Uniunii. Mai exact, din acest moment, băncile, casele de schimb valutar şi operatorii de plăţi vor trebui să prezinte clienţilor, în mod clar şi accesibil, comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro şi euro-leu, chiar înainte de iniţierea plăţii de către bănci, casele de schimb valutar sau operatorii de plăţi care permit plăţi din lei în euro şi invers”, a precizat Mihai-Ion Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Ideea este că, de acum înainte, orice efort de efectuare a unei plăți în bani străini va fi însoțit în prealabil de comisioanele și taxele aferente tranzacției, pentru a evita orice surpriză neplăcută. În final, s-a dorit introducerea obligativităţii ca informaţiile legate de comisioanele percepute de bănci, entităţi de plată sau operatori de plată care oferă schimburi valutare din lei în euro şi invers, atât la un bancomat (ATM), cât şi la un punct de vânzare, să fie furnizate clientului înainte de iniţierea plăţii.