FOTO Noi imagine impresionante, surprinse de telescopul James Webb: Jupiter, în toată splendoarea sa
Telescopul spațial James Webb a captat noi imagini detaliate din spațiu, din imediata apropiere a „casei noastre”, dar asta nu e o surpriză pentru nimeni.
James Webb a făcut recent câteva fotografii impresionante în infraroșu în care ni se arată în detaliu aurorele polare ale lui Jupiter.
De asemenea, se pot vedea inelele extrem de firave ale planetei, dar și două dintre lunile sale mai micuțe, Amalthea (punctul luminos din extrema stângă) și Adrastea (punctul de la marginea stângă a inelului central) – ca referință.
Cum au procesat astronomii imaginile spectaculoase obținute de James Webb
Imaginile au fost realizate folosind vizualizarea cu câmp larg al NIRCam, în data de 27 iulie 2022. Despre imaginile prezentate, astronomii au spus că au creat compozite folosind mai multe imagini produse cu filtre mapate pe mai multe culori, care se pot vedea în unele dintre imagini. Marea Pată Roșie și alte formațiuni de nori sunt albe, deoarece reflectă cantități mari de lumină solară, în caz că te întrebai.
Echipa care coordonează telescopul James Webb nu a creat aceste imagini doar de dragul de a se putea lăuda ulterior. În mod evident, aceste informații ar trebui să ofere mai multe date esențiale despre „viața interioară” a planetei Jupiter, potrivit Agenției Spațiale Europene.
Aceasta, la rândul său, ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă comportamentul giganților gazoși dincolo de Sistemul Solar din care facem parte. Cu alte cuvinte, datele obținute de James Webb s-ar putea dovedi în curând utile pe mai multe niveluri, fapt care ar duce la evoluția tehnoogiei spațiale, într-un viitor destul de apropiat.
În paralel, NASA are în plan un alt proiect, de a aseleniza pe Lună, pentru prima dată în aproape jumătate de secol, ceea ce se poate spune că este o realizare impresionantă. Rămâne de văzut cum se vor materializa aceste proiecte în anii care vor urma și cât de repede ne vor propulsa ele spre un viitor de tipul „Star Trek”.