Faliment scrie pe românii datori la bănci: de azi se reia istoria din 2008, totul e pierdut, casa, mașină, economii
Începând de astăzi, de când Banca Națională a României a anunțat noile valori pentru ROBOR, pentru sute de mii de români datori la bănci începe să se reia tragica poveste din 2008, când mulți au ajuns în imposibilitate de plată. S-au pierdut atunci case, mașini, economii, iar vremurile par că se repetă după fix același scenariu.
Avem cel mai mare ROBOR din ultimul deceniu, ceea ce înseamnă că sunt șanse din ce în ce mai mari ca românii să nu mai facă față angajamentelor de plată asumate în fața băncilor. Acest lucru se traduce prin posibile valuri de executări silite, judecătorii vor emite titluri executorii pe bandă rulantă, iar oamenii vor rămâne fără case, mașini sau alte bunuri ce vor fi scoase la licitație pentru a acoperi datoriile.
Concret, astăzi ROBOR la trei luni a ajuns la 6,26%, de la 6,18% cât era în sedința anterioară. Avem în față cea mai ridicată valoare din 3 decembrie 2012 şi până acum.
De asemenea, ROBOR la şase luni a crescut la 6,39%, faţă de 6,32%. Și aici avem un record negativ, vorbim despre cea mai mare valoare din 4 ianuarie 2012 şi până acum.
Atenție la capcana schimbării ROBOR cu IRCC
În cele din urmă, IRCC (indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,86% pe an, dar el este calculat cu întârziere, fiind așteptate scumpiri agresive și în cazul acestuia, odată cu reducerea inflației, după cum explică guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: ”Mai trebuie să ne uităm și în jur, nu doar înainte. Nu trăim într-un turn de fildeș. Avem acest IRCC, el va crește, dar transmisia va fi cu întârziere. Se va duce și se va apropia de ROBOR. S-ar putea ca atunci când inflația vine în jos și dobânzile scad, să se ducă lângă ROBOR”, spune guvernatorul Mugur Isărescu.
În baza afirmațiilor făcute de guvernatorul BNR, românii care optează pentru schimbarea ROBOR cu IRCC (printr-o cerere la bancă, pe care instituția nu e obligată s-o accepte, dar căreia trebuie să-i ofere un răspuns în 30 de zile), pot face o mare greșeală.
Practic, prin această schimbare omul dator câștigă doar câteva luni de respiro, după care ar putea să aibă de dus o povară mai mare a dobânzilor, decât dacă ar fi rămas cu ROBOR.
Între timp, românilor li se mai pregătește o soluție, aceea a amânării ratelor pentru o perioadă de maximum 9 luni, măsură la care vor putea apela și firmele. Doar că și în privința acesteia, avem unele avertismente venite de la analiști. Mai exact, vei ajunge să plătești mai mult, după amânare.
„Amânarea ratelor la bănci pentru 9 luni? Că să ce? Că să plătească oamenii mai mult pe urmă? Oameni buni, înțelegeți că nu suntem în filmul din 2020: în linii mari, la vremea respectivă economia a luat o pauză de câteva luni și cam atât; a fost stop joc, după care activitatea a fost repornita. În prezent problema este cu totul altă, ne confruntăm cu inflație, fenomenul este de durata, iar rata dobânzii care a început să crească se reflectă cu întârziere în creșterea ratelor la bănci”, avertizează economistul Bogdan Glăvan.