Experimentul Pitești și ororile inumane la care deținuții erau supuși

Una dintre închisorile în care comuniștii au supus oamenii la orori greu de imaginat se află în Pitești.

Fostul penitenciar este cunoscut pentru tentativele de reeducare pe care autoritățile comuniste le-au aprobat asupra celor care se opuneau sistemului. „Experimentul Pitești”, cum a rămas cunoscut în istoria României, este o pată neagră de care puțini își mai aduc aminte azi.

Coșmarul din penitenciar a avut loc în perioada anilor 1949-1952 și a fost încheiat în septembrie 1951, după înlăturarea din fruntea Partidului Comunist Român a comuniștilor extremiști Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luka. Hai să aflăm mai multe detalii despre „Fenomenul Pitești”!

Marele duce al Luxemburgului a abdicat de la tron după 25 de ani de domnie. Anunțul făcut chiar de Crăciun

Horoscop zilnic 27 decembrie 2024. Zodiile care se bucură de liniște în sânul familiei

Când a apărut închisoarea din Pitești

Conform Wikipedia, închisoarea din Pitești a fost începută spre sfârșitul anilor ’30, pe vremea Regelui Carol al II-lea, și a fost terminată în timpul dictaturii lui Ion Antonescu. După proclamarea Republicii Populare Române, clădirea a fost folosită ca arest pentru cei care comiteau infracțiuni minore.

Ulterior, a devenit un loc de reeducare după modelul închisorii din Suceava. Grupul de supraveghetori a fost condus de Eugen Țurcanu, fost student la Universitatea din Iași și membru al PCR. Asistenții lui erau „veterani” trecuți prin reeducare și grupul a primit numele „Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste”.

Ce însemna, de fapt, reeducarea

Pedepsele erau de natură psihologică, săvârșite prin umilire, și de natură fizică, prin tortură. Pentru a descuraja loialitățile dinaintea încarcerării, deținuții au fost obligați să se tortureze între ei. Bătăile erau administrate regulat și multe abateri erau inventate pentru ca supraveghetorii să aibă motiv pentru a aplica violența.

Gardienii erau puși să organizeze ore de instruire politică la care se prezenta materialismul dialectic și istoria Partidului Comunist Sovietic, de Iosif Stalin. Apoi aveau loc alte abuzuri cu un singur scop final: cedarea psihică a victimelor, ce se dorea a fi transformate în supuși totali ai regimului comunist.

Cum decurgea reeducarea din Pitești

Victimele „Experimentului Pitești” treceau printr-un interogatoriu combinat cu tortură fizică. Procesul se numea „demascarea externă” și avea ca scop aflarea detaliilor intime din viața personală a acestora. În speranța că vor evita ororile fizice, mulți deținuți recunoșteau păcate pe care nu le săvârșiseră, de fapt.

A doua etapă se numea „demascarea internă” și avea ca scop dezvăluirea numelor celor care se purtau mai puțin brutal sau oarecum indulgent față de ei în detenție. A treia fază era „demascarea morală publică”, adică umilirea în văzul tuturor. Deținuții erau siliți să denunțe toate convingerile, ideile și valorile personale.

Credincioșii erau îmbrăcați precum Iisus Hristos, forțați să blasfemeze simboluri religioase și texte sfinte, în timp ce erau insultați de către ceilalți deținuți. Comuniștii își doreau cu ardoare ca, prin tortura și umilință, „să facă minciuna atât de reală pentru victimă încât aceasta va uita ceea ce pentru el înainte avea sens.”

Ce alte pedepse primeau deținuții

Pe lângă totură, deținuții erau puși la munci umilitoare pe termen îndelungat. Unii erau obligați să curețe podeaua cu o cârpă pe care o țineau între dinți. Când ieșeau din celule, lucru care se întâmpla rar, erau obligați să își acopere ochii. Locuiau în condiții degradante și nesanitare, erau prost hrăniți și nu aveau contact cu cei dinafara penitenciarului Pitești.

Când veneau deținuți noi, veteranii reeducării îi băteau pentru a nu îi lăsa să adoarmă, îi obligau să mănânce repede din farfuriile așezate pe podea în timp ce aveau mâinile legate la spate, le băgau capul în găleți cu urină sau îi forțau să înghită fecale. Pe lângă coșmarul trăit în penitenciar, deținuții erau scoși la muncă unde era nevoie:  Canalul Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari, Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Râmnicu Sărat, Târgșor și altele

Sfârșitul „Experimentului Pitești”

Procesul a fost oprit în anul 1952 și membrii ODCC au fost judecați în secret pentru abuzuri. Inculpații, 22 la număr, au fost condamnați la moarte, în urma unui proces cu ușile închise. 16 dintre ei au fost executați în noaptea de 17 decembrie 1954, în închisoarea Jilava, patru au fost exterminați ulterior, iar unul s-a sinucis.

Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului au fost judecate în anul următor și au primit sentințe ușoare. Acestea au fost puse în libertate la scurt timp în ciuda faptului că au ucis, în penitenciarul Pitești, între 100 și 200 deținuți, fără a se cunoaște numărul total al lor. Curtea a hotărât că experimentul a fost rezultatul infiltrării cu succes a agenților Statelor Unite și a Gărzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România.

La conducerea închisorii s-au aflat: Stănescu Vasile (între anii 1944 – 1949); căpitan Dumitrescu Alexandru (între anii 1949 – 1951); locotenent Kovacs Anton (între anii 1951 – 1953); locotenent Savu Victor (între anii 1953 – 1954); căpitan Mândreș Petre (între anii 1954 – 1956); maior Ivașcu Ștefan (între anii 1956 – 1958); maior Cârstoiu Sebastian (între anii 1958 – 1961); maior Toma Mihai (între anii 1961 – 1977).

După Decretul de amnistie din anul 1964, penitenciarul a rămas tot un loc de detenție pentru opozanții regimului. În 1977, Occidentul face presiuni majore și închisoarea se închide definitiv, devenind sediu pentru Trustul de Construcții Industriale Pitești. La începutul anilor ’80, pe suprafața curții penitenciarului au fost construite blocuri de locuințe.

După 1989, clădirea abandonată și în ruină a fost vândută unei firme de construcții în 1991. Mai multe clădiri au fost distruse sau schimbate total. Un memorial a fost construit în fața intrării închisorii pentru victimile ororilor regimului comunist.