29 nov. 2022 | 13:25

Europenii “migrează” în țările calde: ce este “turismul energetic”

ACTUALITATE
Europenii “migrează” în țările calde: ce este “turismul energetic”

Pe fondul măririi facturilor la energia electrică, tot mai mulți locuitori din țările nordice ale Europei se mută în țările calde din sud. Astfel, criza energetică actuală a creat așa-zisul “turism energetic”. Iată cum se manifestă turismul energetic.

Astfel, mulți cetățeni ai statelor din nordul Europei aleg ca pe timpul iernii să își schimbe domiciliul în țările din sud. Un exemplu citat de Reuters este dezvoltatorul de software Victor Varlamov care se conectează la internet în fiecare dimineață, pentru a lucra de pe o insulă spaniolă însorită, de lângă coasta Africii, după ce perspectiva facturilor mari la încălzire și o iarnă agravată de războiul din Ucraina l-au făcut să-și părăsească casa adoptivă din Polonia.

Turismul energetic în Europa

Migrația energetică este un fenomen real care se petrece în Europa, în acest moment. Guvernul regional al Insulelor Canare, unde temperatura medie d este de 20 de grade Celsius iarna a lansat o campanie pe rețelele sociale în septembrie pentru a atrage aici lucrători la distanță, cum este și Varmalov, și pensionari din țări precum Marea Britanie, Germania și Suedia.

„Criza economică și mai ales situația cauzată de război m-au împins aici”, a spus Varmalov, care s-a născut, de fapt, în Rusia.

De asemenea, ministrul grec al turismului a vizitat în septembrie Austria și țări din nordul Europei, precum Suedia, pentru a „transforma această criză energetică uriașă care afectează Europa într-o oportunitate”.

Mai mult, oficiul de turism al Portugaliei și-a făcut de asemenea campanie, iar șeful său, Luis Araujo, a declarat că așteptările pentru a atrage “turiștii de iarnă” din nordul Europei sunt „foarte pozitive”.

Datele colectate pentru Reuters de motorul de căutare pentru închiriere de case HomeToGo au arătat că, față de anul trecut, căutările din țări precum Marea Britanie, Germania și Țările de Jos au crescut cu 36%, 13% și 3% pentru cazare de iarnă în Spania, Grecia, respectiv, Portugalia.