23 aug. 2022 | 17:33

Euro se duce-n cap și lovește românii direct în buzunar: cum te afectează pe tine, chiar dacă folosești Leul

ACTUALITATE
Euro se duce-n cap și lovește românii direct în buzunar: cum te afectează pe tine, chiar dacă folosești Leul

Moneda unică europeană nu traversează deloc o perioadă propice. Se tot depreciază în ultima vreme în raport cu dolarul, iar săptămâna aceasta pare să-i pună cu adevărat capac.

Săptămâna a debutat cum nu se poate mai rău pentru moneda adoptată în 19 state membre ale blocului comunitar. Luni, euro a dat fiori reci tuturor, când a reușit nedorita și negativa performanță de a ajunge sub paritatea cu dolarul. Un astfel de moment n-a mai fost trăit din 2002.

Atunci, euro era pus în circulație în premieră. Practic, putem afirma că de la lansarea monedei unice europene, euro nu s-a mai confruntat cu o perioadă atât de dificilă, mai grea chiar și decât pandemia de coronavirus care a adus mari provocări economiilor europene și mai problematică, din câte se pare, chiar și decât criza economică din anul 2008.

De ce ar trebui să te doară că euro se duce în cap?

Chiar dacă noi trăim în România și nu utilizăm moneda euro, deprecierea monedei unice europene ne afectează în mod direct, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, la o rată anuală a inflației în jurul valorii de 15%, România are deja o problemă cu prețurile mari și scumpirile. Ei bine, deprecierea euro fix aici ne lovește, alimentând majorările de preț. Țara noastră se confruntă cu un deficit destul de pronunțat al balanței comerciale, practic importăm mai mult decât exportăm și, din câte bine știm, o bună parte din importuri e raportată la dolari.

Cel mai mult ar urma să fie afectată zona combustibililor, din moment ce petrolul se raportează la dolar, ce pare să câștige teren în fața monedei unice europene.

”Consecința principală și cea mai directă este că această scădere a euro în raport cu dolarul alimentează creșterea prețurilor, în special a celor la hidrocarburi. Este mai degrabă o veste proastă, pentru că va alimenta inflația”, a explicat Jean-Paul Pollin, membru al Cercului Economiștilor, în iulie, pentru Franceinfo.