Elevii sunt profesori, prin programul „Copiii explică istoria”: cum îi ajută pe copiii din mediile defavorizate
„Copiii explică istoria” este un proiect video în care câțiva elevi din comuna Sohatu, din Călărași, explică istoria de acum mii de ani.
11 copii de la Școala Gimnazială Nr.1 din comuna Sohatu au vorbit în fața camerei de filmat profesionale. Conform scoala9.ro, împreună cu un profesor de istorie și cu o regizoare de documentare din București elevii au filmat, pe înțelesul tuturor, zece lecții de istorie. Între altele, despre cum trăiau oamenii în Orientul Antic, adică acum vreo cinci mii de ani.
Astfel, elevii nu doar că îi ajută și pe colegii lor să aibă acces la materiale de studiu, în contextul în care școala se face mai mult online acum, dar și-au dezvoltat și anumite abilități: să vorbească în fața camerei de filmat, să își depășească tracul și să afle mai multe informații despre istorie.
„Copiii explică istoria”, proiectul dintr-o comună din Călărași care ajută elevii să înțeleagă mai bine istoria
„Astăzi vom discuta despre Babilon, a fost printre cele mai importante orașe din lumea antică și a luat ființă în a doua jumătate a mileniului trei, înainte de Hristos, pe malul Eufratului, în centrul Mesopotamiei”, explică Sara Borcea, elevă în clasa a VIII-a, conform sursei citate.
Sara și colegii din clasele V-VIII au prezentat cu mici emoții lecții din programa pentru primul semestru din clasa a V-a. Aceste materiale au scopul să îi ajute pe profesori în susținerea lecțiilor și pe elevi să le priceapă mai ușor, pentru că e altceva când îți explică un coleg, cu un limbaj mai puțin formal decât cel pe care îl folosesc profesorii în clasă.
„Cel mai mult mi-a plăcut lucrul în echipă”, spune ea pentru scoala9.ro. „Atunci nu puneam accent pe ce putem învăța de la strămoșii noștri”, a adăugat eleva.
În comuna Sohatu, ca în oricare alt sat din România, nu prea ai multe oportunități sau variante de a-ți dezvolta un hobby, o pasiune, cum ai în oraș. Nu ai un cinema, un teatru, o sală de dansuri, așa că un asemenea proiect este benefic pentru elevii de acolo pentru a învăța mai multe și mai aprofundat, dar și de a-și dezvolta alte abilități, la filmări.