Accident în județul Constanța. Mașina era condusă de un minor
Tragedie în județul Constanța. Două adolescente au murit pe loc, iar doi tineri luptă să trăiască, după un teribil accident produs pe DN 3, în Cobadin. Un BMW şi un Volkswagen s-au ciocnit violent în zona unei benzinării din comună. La volanul mașinii în care erau fetele se afla un minor de 16 ani. De asemenea, pasager era și un tânăr de 17 ani.
Accident cu victime în Constanța
Impactul a fost atât de puternic încât fetele (13 și 16 ani) au decedat pe loc, iar şoferul şi celălalt pasager se zbat între viață și moarte, fiind găsiţi inconştienţi, cu numeroase traumatisme. Din celălalt autoturism, conducătorul de 23 de ani a fost rănit uşor.
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 3, în localitatea constănțeană Cobadin. Deplasați la fața locului, agenții au constatat o coliziune între două autovehicule conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat de 23 de ani.
Tragedia a fost filmată de o cameră de supraveghere
Din impact, ambele mașini au fost proiectate în alte două autoturisme parcate. Două pasagere prin primul autovehicul și-au pierdut viața. Aveau 13 și 16 ani. Totodată, a rezultat vătămarea corporală gravă a șoferului de 16 ani și a unui alt pasager din aceeași mașină, de 17 ani, precum și rănirea ușoară a celui de-al doilea conducător auto.
Evenimentul tragic de la Cobadin a fost filmat de o cameră de supraveghere montată în intersecţia în care cele două mașini s-au izbit puternic. Pe imagini se observă cum şoferul din Volkswagen pierde controlul direcţiei şi intră în plin într-un BMW. Din impact, primul autoturism este proiectat într-o altă maşină aflată în benzinărie.
La faţa locului au intervenit două echipaje SMURD B, un SMURD C, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi patru echipaje SAJ. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, două adolescente au decedat pe loc, doi băieți se află intubaţi la spitalul din Constanța, iar un alt bărbat a fost transportat conştient la unitatea medicală din oraș.