Dispar banii instant de pe card, să nu faci niciodată asta la bancomat
Odată cu evoluția tehnologică și digitalizarea implementată la scară largă de bănci, oamenii au la dispoziție numeroase instrumente prin care își pot controla finanțele, fără să fie nevoie măcar să atingă fizic banii. Cardul este unul dintre acestea, iar beneficiile lui sunt nenumărate. Totuși, manevrat greșit, ne poate duce în sapă de lemn.
A deține un card bancar, de credit sau de debit, reprezintă o facilitate ce ne favorizează flexibilitatea relației cu banii noștri. Nu mai e nevoie să ne deplasăm cu banii în portofel și să îi ducem grija de fiecare dată când ne aflăm în locuri aglomerate. Toți banii noștri stau „sub parolă” și doar cine știe acest cod poate avea acces la ei.
De asemenea, băncile instituie politici de securitate dintre cele mai dure și avansate, tot cu scopul de a te proteja pe tine și finanțele tale. Din nefericire, însă, nicio metodă aplicată de IT-iștii băncilor nu va da roade, dacă tu nu vei fi primul care aplică măsuri de precauție, atunci când manipulează cardul.
De cele mai multe ori, utilizatorii sunt cei care își vulnerabilizează securitatea, prin gesturi, intenționate sau inconștiente, care îi ajută pe infractori să pună mâna pe banii lor, adesea strânși cu sudoarea frunții.
Top patru greșeli care te lasă falit, la bancomat
Ei bine, iată cele mai mari greșeli care te pot lăsa fără bani în cont, atunci când utilizezi bancomatul:
1. Nu ții la confidențialitatea codului PIN
Atunci când folosești un bancomat și tastezi codul PIN, e bine să protejezi tastatura cu mâna, pentru ca persoanele din jur să nu poată vedea combinația respectivă de cifre. Dacă nu faci acest lucru, te expui unui pericol uriaș.
2. Nu alegi cu atenție bancomatul
Bancomatul pe care vrei să-l folosești nu trebuie ales întâmplător. E de evitat să optezi pentru un bancomat poziționat pe străzi întunecoase și foarte slab populate. Acolo există două mari pericole. Poți fi jefuit ușor de cineva care așteaptă o persoană ca tine, singură și vulnerabilă, fără martori sau camere video prin preajmă.
Un alt pericol este acela că astfel de bancomate pot să aibă montate pe ele diverse soluții ilegale de sustragere a banilor. Infractorii sunt foarte inventivi în găsirea acestor modalități și au tehnici speciale, despre care nici măcar nu îți dai seama când folosești respectivul dispozitiv. Poate fi, de exemplu, atașată o dublură a carcasei pe care tastezi PIN-ul, pentru a-ți fi citite datele. Tocmai de aceea, e indicat să încerci să tragi puțin de carcasă, înainte de a folosi ATM-ul acela.
3. Nu te uiți în jurul tău
Când folosești un bancomat, e important să nu mai ai prin apropiere persoane necunoscute. Desigur, adesea, la ATM-uri se formează cozi, oamenii așteptând, pe rând, să beneficieze de acel dispozitiv. Nu este nimic greșit în acest lucru, doar că e indicat să se păstreze o distanță de confidențialitate, de 1,5-2 metri. Astfel, persoanele din spatele tău nu trebuie să aibă acces vizual la operațiunile pe care tu le faci.
4. Ieși cu toții banii la vedere
După ce scoți banii de pe card, folosind un bancomat, e indicat să fii cât mai discret. Nu trebuie să ieși cu ei ostentativ în mână, în fața altor persoane prezente prin preajmă, deoarece nu poți cunoaște care sunt intențiile acestora, câtă nevoie au de bani și ce sunt dispuși să facă pentru ei. Precauția trebuie să fie cu atât mai mare, cu cât suma este mai consistentă. De asemenea, e greșit să te apuci să faci „inventarul” banilor chiar în fața bancomatului. Poți realiza această verificare acasă, în siguranță.