Descoperire arheologică inedită în Constanța: ce au găsit muzeografii sub Teatrul de Stat
O descoperire arheologică importantă a fost făcută la Constanța. Zidul vechii Cetăţi Tomis a fost descoperit în timpul lucrărilor care au loc în această perioadă la Teatrul de Stat Constanţa.
Anunţul despre descoperirea arheologică a fost făcut de primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, pe pagina sa de Facebook.
„Lucrările de la Teatrul de Stat au scos la iveală o comoară: zidul Cetăţii Tomis. Dragi constănţeni, trăim într-un oraş cu adevărat special. Odată cu lucrările pe care le efectuăm la Teatrul de Stat – Fantasio în vederea eficientizării energetice şi consolidării clădirii ce a fost construită la începutul secolului trecut, specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, sub coordonarea domnului Constantin Băjenaru, au scos la iveală continuarea zidului de incintă al anticului Tomis în foaierul teatrului. Este un moment de o frumuseţe şi o însemnătate aparte, ce ne va permite să punem în valoare, chiar în clădirea teatrului, bogata noastră moştenire istorică în armonie cu prezentul cultural al Constanţei. Aştept cu nerăbdare rezultatul final al reabilitării clădirii şi noua înfăţişare a acesteia”, a scris primarul Vergil Chiţac, pe pagina sa oficială de Facebook.
El a postat, pe lângă acest text, și un video care arată descoperirea din foaierul Teatrului de Stat Constanța.
Aceste lucrări își propun consolidarea clădirii şi creşterea eficienţei energetice. Lucrările din cadrul proiectului „Creşterea eficienţei energetice a imobilului Teatrul de Stat Constanţa” sunt programate a se finaliza la sfârşitul acestui an. Valoarea investiţiei este de aproape cinci milioane de lei.
Descoperire arheologică inedită, actori fără un loc de a juca, la Teatrul de Stat Constanța
Cu toate că proiectul este unul lăudabil și absolut necesar, din păcate, actorilor nu le-a fost pus la dispoziție un loc în care să-și desfășoare, în continuare, activitatea.
Ca referință, pe 13 ianuarie, Teatrul de Stat Constanța a fost distins cu Ordinul Național Meritul Cultural în grad de Comandor, oferit de președintele Klaus Iohannis.
Directorul general al Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, a postat atunci, pe Facebook, un mesaj în care își exprima mulțumirile, dar și dezamăgirea cu privire la faptul că activitatea profesională a actorilor teatrului este afectată.
„Este o încurajare, o recunoaștere a realizărilor din prezent și din trecut și un omagiu postum adus tuturor celor care și-au dăruit viața scenei constănțene. Recunoștință tuturor celor care de-a lungul anilor au construit un teatru puternic, important și relevant. Sunt însă trist pentru toate episoadele grele prin care această instituție a trecut în diferite momente. Suntem și astăzi într-unul dintre aceste momente și, deși ne lovim de o lipsă gravă de solidaritate din partea colegilor care ne-ar putea clar sprijini acum, primindu-ne, asa cum ar fi normal, în fosta noastră sală de spectacole, acolo unde am funcționat mai bine de 50 de ani, sunt convins că vom depăși în curând etapa dificilă a lipsei unui spațiu propriu de joc și de repetiții”, a scris directorul Teatrului de Stat Constanța, pe pagina sa de Facebook.