03 aug. 2022 | 18:44

Deputat USR, cu multiple leziuni după un accident. Mesaj de pe patul de spital: „Nu-mi simt partea stângă a corpului”

ULTIMA ORĂ
Deputat USR, cu multiple leziuni după un accident. Mesaj de pe patul de spital: „Nu-mi simt partea stângă a corpului”

Un deputat USR urmează să fie operat pe coloană, după ce s-a accident acasă, chiar în curtea familiei. Potrivit spuselor sale, momentan, nu-și simte partea stângă a corpului, măduva a fost afectată, de aceea este necesară o intervenție chirurgicală dificilă. Politicianul a postat o imagine cu el pe patul de spital.

Un deputat USR, în stare gravă la spital

Deputatul USR, Filip Havârneanu, se află într-un spital din Iași, în urma unui accident, pe care îl descrie „o combinație nefericită de neatenție și ghinion”. Tânărul a menționat pe Facebook că urmează să fie operat pe coloană din cauza multiplelor leziuni, unele în zona cervicală. Deocamdată, nu-și simte partea stângă a corpului, dar a explicat că medicii fac tot posibilul pentru a se recupera.

Parlamentarul Filip Havârneanu a ajuns la spital și este imobilizat la pat, după un accident petrecut în curtea casei sale. Acesta nu-și simte partea stângă a corpului, pentru că măduva a fost afectată.

 „Dragilor, în următoarea perioadă îmi voi folosi puțina energie pe care o am pentru a mă recupera după ce m-am accidentat acasă, la mine în curte, fără să fi fost implicate și alte persoane. Aș putea spune că a fost o combinație nefericită de neatenție și ghinion. Activitățile noastre nu vor fi anulate, colegii mei de cabinet mă vor ajuta să depășim acest impas, în plan profesional.

Din respect pentru cei cu care colaborez sau am proiecte în lucru, dar și pentru oamenii care îmi sunt alături dintotdeauna, pot să confirm faptul că am suferit multiple leziuni, unele în zona cervicală, vor urma o perioadă de spitalizare și o operație pe coloană. Momentan nu îmi simt partea stângă a corpului, măduva a fost afectată, însă medicii fac tot posibilul pentru ca eu să îmi revin. Le mulțumesc pe această cale tuturor cadrelor medicale și auxiliare de la Iași, sunt cele mai bune din țară și renumite pentru profesionalismul lor. Sunt recunoscător că mă aflu pe mâini bune și că am șanse să merg din nou, dacă totul va decurge bine.”, a explicat Havârneanu, publicând și o fotografie din spital.

Recuperare grea și costisitoare

În încheiere, USR-istul a subliniat că îl așteaptă zile grele, dar dă asigurări că nu-și va abandona sarciniile de serviciu: „Recuperarea va fi de durată, costisitoare, însă nu îmi voi abandona angajamentele, chiar dacă sunt nevoit să iau o pauză. Vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere și cred că o rugăciune este binevenită în aceste zile dificile pe care nu îmi propusesem să le petrec așa. Vă îmbrățișez!”.