Ultima oră! Elena Udrea poate ieși din închisoare. Marile dosare de corupție se pot închide prin prescripție
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, luni, 10 octombrie, cererea fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, de sesizare a Curţii Constituţionale în dosarul „Gala Bute”. Fosta blondă de la Cotroceni se află în Penitenciarul Târgșor, unde execută o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu. Recursul în casație de astăzi a fost ultima cale de atac împotriva sentinţei de condamnare.
ÎCCJ a admis cererea Elenei Udrea de sesizare a CCR
Update 25 octombrie, ora 13.05. La Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) s-a judecat o speță în care s-a pus problema invocării prescripției, ca urmare a modicării legii penale. Astfel, Elena Udrea și alți inculpați ar putea ieși din închisoare, deoarece va interveni prescripția.
„Minuta deciziei nr.67 I. Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală în dosarele nr. 1341/1/2022 (pct. I. 1), nr. 1344/1/2022 (pct. IV.1.1), nr. 1346/1/2022 (pct. IV.2.1), nr. 1348/1/2022 (pct. IV.3.1), nr. 1396/1/2022 (pct. IV.4) şi nr. 1495/1/2022 (pct. IV.10.2), respectiv Curtea de Apel Braşov, Secţia penală, în dosarul nr. 1465/1/2022 (pct. IV.7. 1) prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului tempus regit actum” şi „Dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) C.proc.pen., astfel cum au fost interpretare prin decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii (…)”, se arată în minuta dictată de ÎCCJ.
Update 24 octombrie, ora 10.46. Astăzi, Elena Udrea află dacă va ieși din Penitenciarul Târgșor, unde își execută pedeapsa de șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. În urmă cu două săptămâni, magistrații au dezbătut ultima cale extraordinară de atac, pe care fostul ministru al Turismului o avea la dispoziție pentru a scăpa de sentință.
Știrea inițială
Elena Udrea a fost adusă, luni, din penitenciar la ÎCCJ pentru a lua parte la dezbaterea unui recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac prin care fostul ministru încearcă să obţină anularea condamnării în dosarul „Gala Bute”. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la articolul de lege care a permis anterior Curții supreme să ceară un aviz de la CJUE.
În ultimul cuvânt, fostul ministru a solicitat să fie achitat, susţinând că este ţinut ilegal în închisoare: „Eu stau ilegal în puşcărie de şase luni. Este vorba de libertatea mea. Mi se impută suma de 8 milioane lei, care reprezintă publicitatea pe care trebuie să o plătesc personal. Cei care nu au acceptat să facă denunţuri au ajuns la puşcărie. În schimb, cei care au avut atribuţii în minister au scăpat. Nastasia şi Bute au avut interes să fie organizată gala. Nastasia mergea la toate meciurile lui Bute (…) Regret că nu am avut parte de o justiţie dreaptă în România. Sper că, de data aceasta, completul de judecată nu a intrat cu decizia deja luată. Solicit achitarea mea pentru toate capetele de acuzare”.
Fostul ministru încearcă să scape de închisoare
Magistraţii au amânat decizia în acest caz pentru data de 24 octombrie. Pe de altă parte, judecătorii au admis o cerere de sesizare a CCR cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
„Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, formulată de recurenta condamnată Udrea Elena Gabriela în dosarul nr. 309/1/2019. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată”, se arată în mesajul instanței.
Fostul ministru al Turismului se află în Penitenciarul Târgșor, unde execută o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Recursul la ÎCCJ de astăzi este ultima cale de atac împotriva sentinţei de condamnare.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din țară, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea. Ulterior, a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia pe la punctul de trecere Kulata.
Condamnare în dosarul „Gala Bute”
În 10 iunie, Curtea de Apel din capitala bulgară Sofia a admis cererea autorităţilor române privind extrădarea Elenei Udrea, aceasta fiind adusă în ţară şi încarcerată la Penitenciarul Târgşor.
Reamintim că, în iunie 2018, Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, dar a fugit atunci din România, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.