31 mai 2022 | 13:44

Decizia luată de Canada, după masacrul din Texas. Anunțul făcut de Justin Trudeau

ULTIMA ORĂ
Decizia luată de Canada, după masacrul din Texas. Anunțul făcut de Justin Trudeau

Șeful guvernului canadian, Justin Trudeau, a venit la începtul săptămânii cu un anunț important. Premierul canadian vrea punerea în aplicare a unui proiect de ”îngheţare naţională a posesiei de arme de foc”, după recentele incidente armate din Statele Unite.

Canada, măsură de ultimă oră după tragedia din Texas

Proiectul de lege va fi înaintat în parlament, unde Partidul Liberal al lui Trudeau este minoritar.

”Vom introduce o legislaţie pentru a aplica o îngheţare naţională a posesiei de arme de foc. Aceasta înseamnă că nu va mai fi posibil să se cumpere, vândă, transfere sau importe arme de foc niciunde în Canada”, a  susținut premierul, într-o conferinţă de presă, unde au fost prezenți și zeci de apropiaţi ai unor victime ale violenţelor armate.

Decizia a fost luată după tragedia care a avut loc într-o şcoală din Uvalde, statul american Texas, unde nu mai puțin de 19 elevi cu vârste între 9 şi 11 ani, precum şi două profesoare au murit sub gloanţele unui adolescent care îşi cumpărase legal o puşcă de asalt.

Citește și: Raed Arafat, precizări după ce localnicii din Târgu Mureș au primit mesaj RO-Alert cu privire la un exercițiu de simulare a unei explozii

Canada a interzis deja 1.500 de modele de arme de foc de tip militar după cel mai sângeros atac armat din istoria ţării, petrecut în aprilie 2020, când au fost ucişi 23 de oameni în Noua Scoţie (est).

Atacul de marți survine în condițiile în care violențele cu armament periculos sunt din nou în creștere în Statele Unite, o țară cunoscută pentru faptul că astfel de atacuri sângeroase au loc frecvent, ca urmare a legilor foarte lejere în acest domeniu al armelor și a munițiilor. Texas, de altfel, este unul dintre statele americane cu cele mai relaxate legislații privind posesia de arme de foc.

Instituția de învățământ a fost evacuată în urma atacului, iar mai mulți alți elevi au ajuns la spital. O femeie de 66 de ani se află în stare critică la un spital din San Antonio, în urma acestui atac.

Citește și: Atac armat la o școală din Texas. 19 elevi și doi adulți au fost uciși de un adolescent