Cum și-ar putea spiona regimurile autoritare cetățenii, cu ajutorul inteligenței artificiale: îngrijorarea majoră a Parlamentului European
Inteligența artificială este una dintre cele mai semnificative invenții ale anilor noștri. Practic, se poate spune că a schimbat absolut tot ce știai despre lume, până acum.
Pe de-o parte, inteligența artificială s-a dovedit a fi extrem de utilă în multe cazuri, ușurând considerabil munca oamenilor, prin aportul adus.
Pe de altă parte, fiind vorba despre un sistem extrem de avansat și extrem de capabil, aceeași invenție ar putea fi folosită, de asemenea, și în scopuri mai puțin „ortodoxe”. Cu alte cuvinte, în mâinile cui nu trebuie, inteligența artificială ar putea servi drept o armă a răului suprem.
Această problemă a fost ridicată și în Parlamentul European, în urma unor îngrijorări cu privire la această tehnologie revoluționară, din ce în ce mai prezentă printre noi.
În acest sens, Parlamentul European s-a arătat dispus să stabilească standarde globale cu privire la modul în care poate fi folosită inteligența artificială, pe viitor, cu scopul evitării unor situații cu urmări grave. Este vorba, în acest caz, despre eventuala supraveghere în masă, exercitată de statele autoritare, asupra populației.
Instituția a adoptat un set de recomandări finale pentru AIDA (comisia specială pentru inteligență artificială, din cadrul Uniunii Europene). Textul cu pricina a fost adoptat cu 495 de voturi pentru, 102 abțineri și 34 împotrivă.
S-a stabilit, de asemenea, că inteligența artificială ar putea fi benefică în anumite domenii de bază, cum ar fi sănătatea, mediul și schimbările climatice, dar și educația, printre multe altele la fel de importante.
În ce condiții ar putea inteligența artificială să devină periculoasă pentru om
În cadrul aceleiași sesiuni de vot, parlamentarii europeni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la folosirea tehnologiei în spionaj asupra populației, dar și atunci când vorbim despre tehnica militară.
Mai mult, noțiunea de AI a fost strâns legată, în dezbateri, de posibilitatea ca populația să fie controlată, în acest sens, de către regimuri autoritare din lume.
„UE are acum șansa unică de a promova o abordare a IA centrată pe factorul uman și de încredere. Una care se bazează pe drepturile fundamentale, care gestionează riscurile, profitând totodată pe deplin de beneficiile pe care IA le poate aduce pentru întreaga societate. Avem nevoie de un cadru juridic care să lase loc inovării și de o piață unică digitală armonizată, cu standarde clare. Avem nevoie de investiții maxime și de o infrastructură digitală solidă și durabilă la care să poată avea acces toți cetățenii”, arată raportorul Axel Voss.