Cum îți schimbi buletinul în România: toți pașii pentru preschimbarea cărții de identitate
Pentru a schimba actul de identitate, trebuie să contactezi direcțiile de înregistrare ale persoanei de la locul de reședință/departament.
În special în orașele mari, depunerea documentelor se poate face pe bază de programare online, reducând aglomerația la ghișeu și timpul cu autoritățile.
Pentru eliberarea unui nou act de identitate la expirarea termenului de valabilitate trebuie depusă o cerere în acest sens, însoțită de următoarele acte:
- actul de identitate;
- certificatul de naştere;
- certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor;
- certificatul/ hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/ irevocabilă, după caz;
- extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu (contract de vânzare-cumpărare, contract de donație, contract de construire + proces-verbal de predare-primire a locuinței etc.), precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă. Extrasul de carte funciară trebuie să fie obţinut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii.
Cât costă, cine poate ridica actele
În unele cazuri, cererea poate fi descărcată pe computer, tipărită și făcută acasă, reducând timpul necesar pentru depunere. Cererea de eliberare a actului de identitate se depune personal, iar actul de identitate se eliberează doar titularului.
Pentru cetățenii români care au domiciliul în România și se află temporar în străinătate, o cerere de eliberare a cărții de identitate și/sau de anulare a cărții de identitate se poate face de către altcineva, dar numai pe baza unei împuterniciri speciale.
Nu în ultimul rând, la preschimbarea actelor de identitate trebuie plătită și taxa aferentă eliberării acestora. Contravaloarea cărții de identitate este de șapte lei, în timp ce contravaloarea cărţii de identitate provizorii este de un leu.
Aceste taxe se pot plăti la centrele de impozite și taxe, online, prin transfer bancar/ internet banking (se va prezenta la ghișeu chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate), la bănci ori oficii poștale și chiar prin SMS.