Cum folosești un iPhone pe post de reportofon, fără aplicații suplimentare: cum partajezi înregistrările

Cum folosești un iPhone pe post de reportofon, fără aplicații suplimentare: cum partajezi înregistrările

Majoritatea smartphone-urilor moderne îți dau posibilitatea să le folosești ca reportofon, fără aplicații suplimentare sau diverse instrumente hardware. Dacă ai un iPhone, este suficient să înveți doar câțiva pași pentru a profita la maxim de acest mecanism.

Utilizatorii de iPhone, din fabrică, au o aplicație intitulată Voice Memos sau Reportofon. Aceasta a progresat destul de mult în ultimul deceniu și se poate compara fără probleme cu aplicații pe care dai sume generoase de bani. O găsești pe ecranul principal al telefonului și, în doar câteva momente, poți începe să efectuezi înregistrări.

Cum folosești aplicația Reportofon pe iPhone

Cum era parcă de așteptat, aplicația Reportofon sau Voice Memos vine la pachet cu un buton mare roșu integrat într-un cerc alb. Este suficient să apeși o singură dată pe el și ai început să înregistrezi un reportaj, un podcast, o amintire sau orice altceva îți dorești să ții minte. Când ai terminat înregistrarea și ai oprit-o cu același buton roșu transformat în stop, noua ta înregistrarea se va muta în partea de sus a ecranului și va avea un nume nu foarte sugestiv, precum Înregistrare nouă. Atingi acel nume și-l poți foarte ușor redenumi în ceva semnificativ mai relevant pentru tine.

Dincolo de asta, după ce ai făcut un click pe o înregistrare, printr-un tap pe cele trei buline din dreapta sus, poți partaja respectiva înregistrare, o poți copia, edita, duplica sau adăuga la favorite. În mod previzibil, printr-un tap pe coșul de gunoi, poți șterge o înregistrare. Partea de ștergere funcționează însă la fel de bine și printr-un swipe de la dreapta la stânga pe numele ei. Tot prin același swipe, poți alege să-ți sortezi înregistrările pe directoare sau fișiere, dacă ai foarte multe și te încântă ordinea.

Ca un detaliu de fundal, iPhone-ul nu-ți pune limită pe dimensiunea unei înregistrări. Poți să înregistrezi cât te ține bateria la telefon și ești limitat doar de spațiul pe care îl disponibil pe smartphone, atât.

reportofon înregistrare audio
reportofon înregistrare audio