Cum au furat rușii tehnica Leica și au adaptat-o așa cum s-au priceput. Ce putea Zorki, caramida sovietică

Nu mulți sunt cei care știu ce este acela un Zorki, însă și mai puțini sunt cei care știu cum a apărut această cameră foto pe film, pe piață.

Zorki este o cameră foto produsă în URSS, însă nu neaparat rezultată din mintea luminată a vreunui inginer sovietic. Ca multe alte „invenții” rusești ale timpurilor, Zorki a fost și el un aparat copiat de la alții, dar adaptat astfel încât să nu bată la ochi.

Zorki 4 / Foto: Iulia KELT

Zorki, verișorul nelegitim și mai „corpolent” al celebrelor camere Leica

Imediat după Al Doilea Război Mondial, sovieticii au cotrobăit pe unde au putut, încercând să fure tot ce se găsea. Și cum Leica, celebra companie germană de tehnică foto, era una dintre cele mai bune din lume, în acea perioadă, lesne de înțeles că URSS nu a ocolit-o.

Așadar, ca să fie treaba-treabă, au copiat tehnologia folosită în fabricile Leica, ca mai apoi să o ducă înapoi, în „Rusia mamă”. Nu înainte de a dezafecta total Leica, pentru a se asigura că nimeni altcineva nu va avea acces la acea tehnoloie, în afară de ei.

Andreea Marin, radiantă la 50 de ani. Mesajul emoționant transmis de vedetă de ziua de naștere: “Poate că sună banal”

Atenționare de vreme rea în toată țara. Lapoviță, ninsori și temperaturi de până la -15°C

Așadar, rușii au încercat să reproducă anumite modele clasice de la Leica, introducând tehnologia revoluționară, pentru acele timpuri, în camerele Zorki, dar și pe alocuri în FED. Aspectul? Firește, mult mai „butucănos”, cu adevărat rusesc. Funcționalitatea? Decentă, însă nu se ridica, sub nicio formă, la ceea ce fusese odinioară.

Leica, din Al Doilea Răznoi Mondial

URSS a produs aceste camere la nivel consumer, într-o cantitate industrială. Cu alte cuvinte, alături de Zenit, Smena și alte brand-uri produse pentru omul de rând, erau șanse reale ca în multe case din fostele țări sovietizate să fi găsit un Zorki.

Așa cum este firesc, nici România n-a făcut excepție de la regulă, cu toate că, la noi în țară, este drept că se prefera Smena, această afirmație fiind valabilă pentru amatori și Zenit pentru cei un pic mai experimentați și care făceau bani din asta. Zenit avea, de asemenea, și câteva modele SLR, ceea ce punea această cameră într-un oarecare avantaj.

Chiar și așa, inclusiv modelul Zorki 4 (pe care îl poți vedea în fotografia din antetul acestui articol) dispunea de calități SLR, de vreme ce era echipat cu un obiectiv detașabil Jupiter 8, o adevărată bijuterie a acelor vremuri.

Așadar, în concluzie, atât Zorki, cât și celelalte camere rusești, se prezentau decent pentru consumatorul de rând, însă istoria din spatele lor le face să pălească un pic în ochii pasionaților și colecționarilor din zilele noastre. Ca drept dovadă că, dacă ai un pic de noroc, poți găsi pe site-urile specializate chiar și acum un Zorki perfect funcțional cu 100-200 de lei, în funcție de disperarea proprietarului sau, după caz, în funcție de nepriceperea sa.

Aceeași soartă a avut-o, oarecum, și prima mașină românească, Malaxa 1C.