Cum a ajuns Musk să-și vândă imperiul „la bucată”: Twitter parcă i-a luat mințile
Miliardarul Elon Musk pare că pariază totul pe noua sa achiziție, Twitter și, după cum se temeau investitorii, începe să „sacrifice” Tesla pentru a-și putea respecta obligațiile financiare asumate în tranzacția platformei social media.
Acestea fiind spuse, miliardarul a vândut acțiuni la Tesla în valoare de aproximativ 8,4 miliarde de dolari săptămâna aceasta.
Musk încearcă să facă rost de bani pentru a respecta obligațiile financiare privind achiziționarea gigantului Twitter.
Prețul acțiunilor Tesla a scăzut cu 12% marți, sub îngrijorările investitorilor conform cărora atenția lui Elon Musk se va îndrepta de acum în cea mai mare parte către noul său proiect și va abandona companii precum Tesla sau SpaceX, într-o mai mică sau mai mare măsură, dar suficient cât să afecteze performanțele financiare. Totuși, de marți până la finele săptămânii, valoarea acțiunilor Tesla nu a înghețat, ci a urcat. Acțiunile au crescut cu aproximativ 3,9% vineri.
44 de miliarde de dolari – aceasta este suma consemnată în acordul de cumpărare a Twitter, bani de care Elon Musk trebuie să facă rost. Totuși, miliardarul a promis la finele săptămânii că se va opri din a vinde acțiuni Tesla. Vineri, el a spus că vânzarea de acțiuni s-a încheiat, încercând să dea investitorilor un semnal de încredere și stabilitate.
„Nu sunt planificate alte vânzări TSLA după astăzi”, a spus Elon Musk, conform The Verge.
Care sunt planurile lui Musk pentru Twitter
”Libertatea de exprimare este piatra de temelie a unei democrații funcționale, iar Twitter este piața digitală a orașului, în care sunt dezbătute chestiuni vitale pentru viitorul umanității.
De asemenea, vreau să fac Twitter mai bună ca niciodată, îmbunătățind produsul cu noi funcții, făcând algoritmii open source pentru a crește încrederea, învingând roboții de spam și autentificând toți oamenii. Twitter are un potențial extraordinar – aștept cu nerăbdare să lucrez cu compania și comunitatea de utilizatori pentru a-l debloca”, a precizat miliaradrul.