Criza gazelor, discutată de miniștrii Energiei din Europa. Cum va răspunde UE acțiunilor Moscovei
Întâlnire de gradul 0 la nivel european. Miniștrii Energiei din toate statele membre UE vor discuta într-o ședință de urgență problemele generate de gazul rusesc.
În urmă cu o săptămână, autoritățile de la Moscova au hotărât să oprească livrările de gaze spre Bulgaria și Polonia, după ce acestea nu au dorit să plătească pentru combustibil în ruble.
Miniștrii Energiei, întâlnire de urgență pe tema acțiunilor de la Kremlin
De altfel, statele vizate intenționau deja să nu mai ceară gaze ruseşti de la sfârșitul acestui an şi autorităţile susţin că pot face faţă întreruperii livrărilor de gaze ruseşti.
Decizia impusă de Moscova a ridicat semne de întrebare și altor state ale Uniunii Europene, inclusiv Germaniei, cea mai mare economie europeană, că ar putea urma. Problema gazelor e una dintre cel care pot genera fisuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește sancțiunile Moscovei, pe fondul diferențelor de opinie.
Germania, una dintre cele mai dependente țări europene de caz rusesc, a declarat de multe ori că decuplarea bruscă de la gazul rusesc, ar afecta puternic economia.
Potrivit unor surse diplomatice, Germania pare dispusă să accepte un embargo de la sfârşitul lui 2022, însă ţări precum Austria, Ungaria, Italia şi Slovacia au în continuare unele rezerve.
Ce prevede decretul lui Putin, pentru gazul rusesc
Decretul instaurat de liderul de la Kremlin prevede că Gazprom va deschide conturi speciale de tip „K” pentru clienții străini. Rusia a profitat din plin de acest avantaj pentru a găsi o „breșă” în sancțiunile impuse de SUA și UE și au solicitat, cu încălcarea contractelor, plata în ruble prin intermediul unor conturi deschise de clienți la Gazprombank.
„Avem reguli europene în ce privește modalitățile de plată, iar conform acestor reguli, aceste conturi nu încalcă sancțiunile dacă plata inițială se face în euro sau dolari”, a transmis ministerul german.
Rusia livrează nu mai puțin de 40% din gaze şi 26% din importurile de petrol ale Uniunii Europene, o dependenţă care explică de ce Germania şi alte state au fost cenzurate până acum la ideea unei opriri bruşte a importurilor de hidrocarburi din Rusia de teama pagubelor provocate economiei.