Codul Rutier 2022 – amendă de 700 de lei pentru o greșeală banală în trafic: trebuie să fii atent în mașină

Codul Rutier 2022 - amendă de 700 de lei pentru o greșeală banală în trafic: trebuie să fii atent în mașină

Toate accidentele rutiere sunt tragice, însă atunci când sunt implicați și copii, durerea nu mai are margini. Tocmai de aceea, legislația rutieră din România pedepsește aspru șoferii care nu transportă corespunzător minorii.

Din când în când, jurnalele de știri se deschid cu informații terifiante, despre accidente rutiere soldate cu pierderi de vieți omenești. În unele dintre cazuri, implicați sunt chiar micuți ce nici nu au apucat să se bucure deloc de viață, că aceasta le-a și fost curmată într-o manieră cât se poate de îngrozitoare.

Avem legi special prevăzute care să preîntâmpine astfel de accidente, doar că de multe ori oamenii mari nu pun preț pe ele. Ca să fie mai convingătoare, autoritățile au instituit și pedepse pentru încălcarea prevederilor legale de siguranță, în încercarea de a-i determina pe oameni să respecte ceea ce spune Codul Rutier.

Astfel, trebuie să știi că dacă transporți minori în mașina ta, aceștia trebuie să fie asigurați în centurile de siguranță. Dacă sunt foarte mici, legea de obligă să ai echipament adecvat, care îi protejează viața în timpul deplasării.

Se dau amenzi grele, dar pedeapsa cea mai mare poate fi chiar moartea

Statul a prevăzut o serie de amenzi, destul de consistente, de câteva sute de lei, dar ignorarea normelor legale poate duce la consecințe mai grave, cum ar fi decesul!

Trebuie să știi că „șoferilor le este interzis să transporte copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția celor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiurilor, cu condiția ca în acestea din urmă să ocupe orice alt loc decât cel de pe scaunul din față (…)

Copiii cu vârsta de peste trei ani, cu o înălțime de până la un metru și jumătate, pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din față.

Copiii cu o înălțime de până la 135 de centimetri pot fi transportați în autovehicule echipate cu sisteme de siguranță pentru conducător și pasageri, doar dacă sunt fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”, potrivit unor explicații oferite de avocatnet.ro.

Dacă ești surprins în trafic încălcând dispozitivele legale privind transportul în siguranță al copiilor, polițiștii îți pot aplica o amendă cuprinsă între 580 și 725 de lei (patru sau cinci puncte-amendă), dar ține minte că nu scapi doar cu atât! Vei primi și trei puncte de penalizare. În cele din urmă, trebuie să respecți legea nu de teama consecințelor legale, ci pentru că viața ta și a pasagerilor depinde de un astfel de gest aparent minor, iar în unele cazuri regretele apar mult prea târziu, când nenorocirea nu mai poate fi evitată.