Cine suferă, de fapt, de pe urma inflației, care sunt cei mai afectați români: ”înseamnă că are o problemă și e ipocrit”
Inflația galopantă din România a redus semnificativ puterea de cumpărare a românilor, dar, în mod previzibil, nu afectează toate persoanele la fel. Încercând să explice cine suferă de fapt din cauza fluctuațiilor din piața economică, ministrul Finanțelor a venit cu lămuriri importante.
Dacă era vreo surpriză pentru cineva, inflația i-a afectat mai ales pe cei cu venituri mici și medii. Bogații nu au de suferit, după cum a explicat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor. În scopul de a le întinde o mână de ajutor celor afectați, Guvernul a realizat ”mai multe simulări”, pentru ca persoanele cu venituri mici și medii să fie poată fi protejate de avalanșa scumpirilor.
Ce se întâmplă cu pensiile românilor, cei mai afectați de scumpiri
„V-am confirmat un singur lucru: anvelopa acordată de cheltuieli pentru pensii creşte cu 15%. Modul în care acest pachet (social, n.r.) se construieşte ţine cont de legi, ţine cont de necesităţi, de nevoile oamenilor. Inflaţia îi afectează pe cei cu venituri mici şi medii. Pe bogaţi, nu. Cine e bogat şi se plânge înseamnă că are o problemă şi e ipocrit. (…)
Sunt mai multe simulări. Sunt simulări astfel încât persoanele cu venituri mici şi medii să poată fi protejate de această avalanşă a scumpirilor. Mai este un aspect de care trebuie să ţinem cont cu toţii: trebuie să ai foarte mare grijă să nu creezi o spirală a inflaţiei. (…) Atunci când vii să sprijini, sprijini puterea de cumpărare, nu adaugi la momentul când este puseu inflaţionist. Când nu este puseu inflaţionist, într-adevăr poţi să discuţi în realitate de o creştere”, a precizat ministrul Finanţelor, după şedinţa de Guvern.
Oficialul a mai ținut să menționeze că, în acest caz particular, nu vorbim de o creștere reală a pensiilor, ci ”o recuperare a puterii de cumpărare”. ”La momentul acesta se zice creştere. Nu va fi creştere. Este o compensare, o recuperare de pierdere de putere de cumpărare, ceea ce vom încerca să facem prin pachetul social cu care Guvernul va veni”, a mai spus Câciu.
În opinia ministrului Finanțelor, este foarte important să-i ajutăm pe pensionari, în contextul erodării puterii de cumpărare. ”Noi trebuie să ajutăm pensionarii. Nu că îi ajutăm, este dreptul lor de a fi protejaţi în faţa erodării puterii de cumpărare. Dar, trebuie să ţinem cont şi de indicatorii macroeconomici pe care îi comportă deficitul la fondul de pensii pentru că nu poţi să creşti deficitul la fondul de pensii.
Dacă tu creşti deficitul la fondul de pensii, fiind cheltuială permanentă, ai un răspuns de dat la Comisia Europeană, care nu poate fi unul pozitiv în contextul în care altcineva ne-a introdus în procedură de deficit excesiv. Dacă eram Italia, care a avut un deficit de 7,1% în 2021, dar nu era în procedură de deficit excesiv – cred că era mai simplu de explicat – pentru că era o situaţie excepţională. Şi noi trebuie să explicăm acelaşi lucru, numai că noi ne-am luat un angajament”, a adăugat ministrul Finanţelor.