Cine este Natasa Pirc Musar, prima femeie președinte a Sloveniei. A fost avocata Melaniei Trump în mai multe procese
Avocata Natasa Pirc Musar a câștigat duminică cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Slovenia și va deveni prima femeie șef de stat din această țară.
Slovenia, condusă în premieră de o femeie
Pirc Musar a obținut 54% din voturi, în timp ce rivalul său, politicianul de dreapta și fostul ministru de externe Andze Logar, a obținut 46%, potrivit datelor comisiei electorale, cu aproape toate voturile numărate.
Prezența la vot a fost de 49,9%, a precizat comisia.
Pirc Musar fusese devansată de Logar în primul tur de scrutin, în urmă cu două săptămâni. Victoria sa stimulează blocul liberal din țară, după victoria coaliției de centru-stânga în alegerile parlamentare din Slovenia din aprilie.
Ea îi va succeda președintelui Borut Pahor, un politician centrist care a avut deja două mandate.
„Prima mea sarcină va fi să deschid un dialog între toți slovenii”, a declarat noul președinte.
Cine este Natasa Pirc Musar?
Pirc Musar, în vârstă de 54 de ani, este o fostă prezentatoare de televiziune care a devenit un avocat influent. Ea a militat pentru drepturile omului, statul de drept și probleme de asistență socială.
De asemenea, a condus timp de un deceniu autoritatea pentru protecția datelor din țară,
Pirc Musar a reprezentat-o pe fosta primă doamnă a SUA, Melania Trump, în cazuri de drepturi de autor și în alte cazuri în Slovenia, țara sa natală.
Apărătoarea drepturilor omului a promis că va fi „vocea femeilor” în Slovenia și în străinătate și o „autoritate morală” în noua sa funcție.
Deși președinția este în mare parte ceremonială, șeful statului este în continuare văzut ca o persoană cu autoritate.
Președinții nominalizează prim-miniștrii și membrii Curții Constituționale, care sunt apoi aleși în parlament, și numesc membrii comisiei anticorupție.
În timpul campaniei, Pirc Musar, care este și o motociclistă pasionată, a fost atacată din cauza investițiilor profitabile ale soțului său, în special în paradisuri fiscale, scrie DW.
Înfrângere pentru dreapta
Rezultatele marchează un nou eșec pentru conservatorii din țară.
Logar, în vârstă de 46 de ani, a candidat ca independent, dar este un membru de lungă durată al Partidului Democrat Sloven (SDS) al lui Janez Jansa, care a eșuat în aprilie în încercarea de a fi reales în funcția de premier.
Criticii l-au acuzat pe Jansa că a atacat libertatea presei și a sistemului judiciar și a subminat statul de drept în ultimul său mandat.
Logar a declarat, înaintea votului de duminică, că ar fi „bine” ca președintele să reprezinte „un punct de vedere diferit de cel al coaliției de guvernare – oferă mai mult echilibru… ceea ce este mai bine pentru un sistem democratic”, a spus el.