China se pregătește de război. Declarația periculoasă făcută de Xi Jinping
China își va consolida în mod cuprinzător antrenamentul militar și pregătirea pentru orice război, a declarat marți președintele chinez Xi Jinping, citat de televiziunea de stat CCTV.
Beijingul își consolidează pregătirea pentru orice război
De altfel, amiralul american Michael Gilday a vorbit, luna trecuta, despre faptul că Beijingul ar putea lansa anul acesta o invazie în Taiwan. El a ținut să sublinieze faptul că țara condusă de Xi are tendința de a nu își respecta angajamentele luate.
„Nu este vorba doar despre ceea ce spune Xi Jinping, ci și de felul în care se comportă chinezii. Ceea ce am văzut în ultimii 20 de ani este că au respectat fiecare angajament mai devreme decât au spus că-l vor îndeplini”, a spus amiralul american.
Securitatea Chinei a fost din ce în ce mai instabilă și mai nesigură, a declarat Xi. Luna trecută, președintele chinez a cerut trupelor să „pună toată mintea și energia în pregătirea pentru război”, în cadrul unei vizite efectuate la o bază militară din provincia sudică Guangdong, potrivit agenției de presă de stat Xinhua.
În timpul unei inspecții a Corpului de Infanterie Marină al Armatei Populare de Eliberare din orașul Chaozhou, Xinhua a precizat că Xi le-a spus soldaților să „mențină o stare de alertă ridicată” și le-a cerut să fie „absolut loiali, absolut puri și absolut de încredere”.
Scopul principal al vizitei lui Xi în Guangdong a fost acela de a rosti miercuri un discurs de comemorare a 40 de ani de la înființarea Zonei Economice Speciale Shenzhen, care a fost înființată în 1980 pentru a atrage capital străin și a jucat un rol vital în a ajuta economia Chinei să devină a doua cea mai mare din lume.
Tensiunile dintre China și SUA, la cel mai înalt nivel
Însă vizita militară are loc în contextul în care tensiunile dintre China și Statele Unite rămân la cel mai înalt nivel din ultimele decenii, dezacordurile privind Taiwanul și pandemia de coronavirus creând diviziuni puternice între Washington și Beijing.
Casa Albă a notificat luni Congresul american că intenționează să avanseze cu vânzarea a trei sisteme de armament avansate către Taiwan, potrivit unui consilier al Congresului, inclusiv sistemul avansat de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS).
Într-un răspuns dur din partea Beijingului, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, a cerut Washingtonului să „anuleze imediat orice plan de vânzare de arme către Taiwan” și să întrerupă toate „legăturile militare dintre SUA și Taiwan”.
Chiar dacă Taiwanul nu a fost niciodată controlat de Partidul Comunist Chinez aflat la putere, autoritățile de la Beijing insistă că insula democratică și autonomă este parte integrantă a teritoriului lor, Xi însuși refuzând să excludă folosirea forței militare pentru a o captura dacă este necesar.
Relațiile dintre Washington și Taipei au devenit mai strânse sub administrația Trump. În august, secretarul american pentru Sănătate și Servicii Umane, Alex Azar, a devenit oficialul american la cel mai înalt nivel care a vizitat Taiwanul în ultimele decenii, când s-a deplasat pe insulă aparent pentru a discuta despre pandemie.