23 mai 2022 | 18:05

Cetatea Devei, învăluită de mister: tunelul secret către Castelul Corvinilor, subiect de legendă

ACTUALITATE
Cetatea Devei, învăluită de mister: tunelul secret către Castelul Corvinilor, subiect de legendă

Cetatea Devei continuă să fie învăluită de mister, cu atât mai mult cu cât ar fi vorba despre un tunel secret care ar duce la Castelul Corvinilor. Alfă totul despre poarta misterioasă care ar face legătura subterană.

O poartă încuiată și prevăzută cu gratii interzice accesul în ceea ce pare a fi o încăpere cufundată în beznă, sub stâncile de pe Dealul Cetății Devei, fiind vorba despre conul vulcanic pe care a fost construită așezarea medievală.

Mii de turiști trec deseori pe lângă acest loc, atunci când vizitează cetatea, ajungând la Poarta I a impresionantului loc medieval. La sfârșitul unui lung șir de trepte din piatră începe poteca ce duce din Strada Ștefan Octavian Iosif, în dreptul Parcului Cetății și a Palatului Magna Curia.

La căpătul de sus al scării, turiștii care merg spre dreapta, trebuie să traverseze o grotă de 10 metri, care a fost săpată în stâncă. După ce traveresează acest mic tunel, ei trebuie să urce prin pădurea de pe Dealul Cetății. Această grotă misterioasă se află aproape de intrarea în galeria ferecată cu gratii.

Cetatea Devei ar ascunde un tunel către Castelul Corvinilor

La doar câțiva metri mai sus poate fi văzută gura de aerisire a unei alte încăperi care este săpată în stâncă, dar zidită aproape în totalitate. Cele două camere au însă și o poveste, iar prea puțini știu de ea. O legendă legată de camere ne arată că tunelul ar fi legat Cetatea Devei de Castelul Corvinilor, însă acest lucru nu apare în documente.

Galeria care a fost săpată în urmă cu sute de ani ar fi pornit de sub una dintre camerele castelului sau chiar de lângă monumentul de pe Dealul Sânpetru și îndreptată către Cetatea Devei. Tot povestea ne mai arată că tunelul ar fi fost săpat de către turcii luați prizonieri.

Acesta ar fi fost utilizat pentru ca armata să se deplaseze în scopul de a apăra atât castelul cât și cetatea. Cu toate de-a lungul timpului au avut loc cercetări arheologice, oamenii de știință nu au putut da de urma unui tunel între aceste construcții.

 Poarta de intrare în camera staţiei seismice. FOTO: Daniel Guţă/ Adevărul

O altă legendă spune că această poartă ar reprezenta o veche intrare într-o galerie minieră care funcționa sub Cetatea Devei, având în vedere că în zonă au avut loc mai multe exploatări de acest gen. Administratorii Cetății afirmă că această încăpere aparține observatorului seismic din vecinătate și are scopul de a detecta și localiza cutremuriele.

Anterior, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial aici a fost un adăpost anti-bombardament. Cetatea Devei a fost construită în urmă cu șapte sute de ani pe un con vulcanic. Ea a fost locuită până în secolul al XIX-lea, până când a avut loc o explozie în depozitul de muniții, transformând cetatea într-o ruină.