Cea mai îndepărtată exoplanetă găsită vreodată de telescopul spațial Kepler: de ce este deosebită

O exoplanetă la 17.000 de ani lumină de Pământ a fost găsită ascunsă în datele culese de telescopul spațial Kepler, care este acum retras.

Este cea mai îndepărtată planetă descoperită vreodată de observatorul de planete – de două ori distanța față de recordul său anterior. În mod fascinant, exoplaneta este aproape un geamăn exact al lui Jupiter – de masă similară și orbitează aproape la aceeași distanță cu distanța lui Jupiter de Soare.

Denumită K2-2016-BLG-0005Lb, reprezintă prima exoplanetă confirmată dintr-o serie de date din 2016 care a detectat 27 de obiecte spațiale posibile, folosind o tehnică numită microlensing gravitational. Descoperirea a fost trimisă în Avizele lunare ale Monthly Notices of the Royal Astronomical Society și este disponibilă pe serverul de preprint arXiv.

Cea mai îndepărtată exoplanetă descoperită de Kepler

„Kepler nu a fost niciodată conceput pentru a găsi planete folosind microlensing, așa că, în multe privințe, este uimitor că a făcut acest lucru”, a spus astronomul Eamonn Kerins de la Universitatea din Manchester.

Sonda spațială Kepler a contribuit la deschiderea largă a câmpului astronomiei exoplanetelor. S-a lansat în 2009 și a petrecut aproape zece ani vânând planete din afara Sistemului Solar sau exoplanete. În acest timp, observațiile sale au relevat peste trei mii de exoplanete confirmate și alte trei mii de candidate.

Cum prepari cele mai gustoase gogoși cu iaurt. Desertul ce îți aduce aminte de copilărie

Cum a devenit Gigi Becali milionar, întâmplător, în anii 90′: „Eu am cumpărat pentru animale, cine avea să știe?”

Tehnica sa este în mod ingenios și înșelător de simplă. Kepler s-a uitat la câmpuri de stele, optimizate pentru a detecta scăderile slabe, regulate, în lumina stelelor, care sugerează că o exoplanetă se află pe orbită în jurul unei stele. Aceasta se numește metoda de tranzit și este bună pentru a găsi exoplanete mai mari din apropiere care orbitează aproape de stelele lor.

Microlensingul este puțin mai complicat, exploatând o particularitate a gravitației și o aliniere întâmplătoare. Masa unui corp, cum ar fi o planetă, creează o curbură gravitațională a conceptului spațiu-timp în jurul său. Dacă acea planetă trece apoi în fața unei stele, conceptul spațiu-timp curbat acționează, practice, ca o lupă care face ca lumina stelelor să se lumineze foarte slab și pentru scurt timp.