Ce sunt dezechilibrele macroeconomice și de ce UE ne trage „de urechi” cu privire la ele
Comunitatea europeană monitorizează cu atenție evoluțiile economice din fiecare stat membru, deoarece un dezechilibru apărut într-o țară poate avea efecte negative asupra celorlalte. Criza din 2008 este un exemplu elocvent în acest sens.
Așa se face că membrii Comisiei Europene vin acum cu un raport în care indică faptul că mai multe țări, printre care și România, înregistrează deficite macroeconomice.
Deficitul macroeconomic, pe înțelesul tuturor
Pentru persoanele nefamiliarizate cu acest termen, notăm faptul că atunci când se vorbește despre astfel de probleme economice, se are în vedere o anumită nepotrivire între două variabile macroeconomice. De exemplu, ne putem referi la rata inflației sau cea a șomajului dintr-o anumită țară.
În aceeași măsură, putem avea dezechilibre microeconomice, ele făcând referire, ca exemplu, la cheltuielile unei firme în raport cu profitul pe care aceasta îl înregistrează. Când este vorba despre deficit, deci avem cheltuieli disproporționat de mari, e evident că acea companie nu mai este rentabilă.
Ei bine, Comisia Europeană trage un semnal de alarmă în privința dezechilibrelor macroeconomice din România, dar și din alte state, după cum spuneam, precum: Germania, Spania, Franţa, Ţările de Jos, Portugalia şi Suedia.
Aceste șapte țări înregistrează, conform europenilor, deficite excesive.
„Sporirea deficitelor fiscale stimulează soldul negativ al contului curent, care data dinaintea crizei provocate de pandemie şi a continuat să crească în timpul pandemiei, constituind un risc la adresa sustenabilităţii pe termen lung.
Pierderile în materie de competitivitate a costurilor s-au acumulat semnificativ, în special în a doua jumătate a deceniului trecut, dar s-au atenuat oarecum în ultimi ani, în urma creşterilor salariale mai moderate. Birocraţia, o administraţie publică ineficientă şi un cadru legislativ volatil, vor afecta suplimentar competitivitatea şi vor fi o povară asupra investiţiilor”, avertizează Executivul comunitar.
Din nefericire, date fiind condițiile economice internaționale, care sunt în plină degradare, perspectivele conturate de analiștii europeni nu sunt de natură să ne liniștească. Oficialii Comisiei nu se așteaptă ca situația să se îmbunătățească în perioada imediat următoare.
De exemplu, ne vom confrunta pe termen mediu cu un deficit de cont curent ridicat. Ca referință, deficitul de cont curent indică nivelul de importuri-exporturi dintr-o țară. Când un stat importă mai mult decât exportă, se confruntă cu deficit!