Ce știe Google despre tine și cum poți afla acest lucru

ACTUALITATE
Ce știe Google despre tine și cum poți afla acest lucru
20 nov. 2022 | 16:25

Google colectează date despre utilizatorii săi pentru a livra reclame mai personalizate, însă poți renunța la multe dintre acestea, fără a-ți afecta accesul la serviciile sale. Află ce știe Google despre tine și cum poți detecta la ce informații are acces.

Fiind compania din spatele celui mai mare motor de căutare, platformă de partajare video, furnizor de e-mail și sistem de operare mobil din lume, Google cunoaște o mulțime de informații despre utilizatorii săi. Mulți oameni caută sau navighează pe YouTube fără a fi conectați, ceea ce înseamnă că datele la care are acces Google sunt anonime.

Toate acestea se schimbă dacă ești conectat la un cont Google, cel mai convenabil mod de a accesa informații personalizate pe toate dispozitivele tale, cu toate că Google insistă cu ideea potrivit căreia „confidențialitatea ta este protejată de practici responsabile de date”.

Google a fost iniţial un motor de căutare, lucru pe care nu ar trebui să îl uiți. Astfel, Google colectează mai multe date despre căutările pe care le faci, deoarece acestea spun multe lucruri despre tine. Te poți conecta și accesa Google și vizualiza istoricul căutărilor pe care Google le deține deja despre tine.

Informații de bază mai prozaice, dar și critice pot fi găsite în detaliile contului tău. Conectează-te și accesează pagina Despre Contul Google pentru a vedea datele de bază pe care le-ai furnizat către Google. Mergi la Tabloul de bord și poți vedea înregistrările unei game de instrumente Google și activitatea ta cu acestea.

Acestea sunt datele de bază pe care Google le poate deține despre tine:

  • Numele, sexul și data nașterii;
  • Adresele tale de e-mail;
  • Numerele tale de telefon;
  • Unde locuiești;
  • Unde lucrezi;
  • Site-urile pe care le-ai vizitat;
  • Căutări pe care le-ai făcut în Google;
  • Preferințele tale de anunțuri;
  • Interesele tale;
  • Locuri pe care le-ai vizitat în întreaga lume;
  • Istoricul căutărilor pe YouTube și videoclipurile vizionate recent;
  • Ce i-ai spus Asistentului Google, inclusiv prin difuzoare inteligente.

Totuși, datorită unui instrument relativ nou care îți oferă o cronologie a evenimentelor, poți șterge toate aceste lucruri în mod individual, dacă dorești. Ceea ce trebuie să faci este să te conectezi la contul tău Google și să accesezi secțiunea Activitatea mea, iar de acolo să ștergi informațiile colectate.

Informațiile pe care Google le știe despre tine

Principalul motiv pentru care Google urmărește toate aceste date despre tine este astfel încât să te poată viza cu mai mult succes prin publicitate, pentru a finanța serviciile pe care le accesezi gratuit. Pentru majoritatea oamenilor, acesta este un sacrificiu util pentru a accesa serviciile Google fără a plăti un ban.

Dar este interesant să afli exact ce crede Google că știe despre tine și cum le folosește pentru a-ți direcționa anunțurile. În cazul în care nu ai introdus informațiile reale atunci când ți-ai creat contul, s-ar putea să ți se pară amuzant ceea ce îți recomandă ulterior Google, pe baza informațiilor furnizate.

Este interesant să vezi gama de lucruri de care Google crede că ești interesat, în special pentru un cont personal. Tot din locul anterior menționat, poți renunța la reclamele legate de un anumit interes identificat, sau poți chiar dezactiva complet personalizarea acestora.

De asemenea, poți renunța la a permite proprietarilor de site-uri web să te urmărească prin Google Analytics. Mergi pur și simplu la pagina de renunțare la Google Analytics, unde vei găsi un supliment disponibil pentru Chrome, Safari, Firefox și Microsoft Edge.

Una dintre opțiunile disponibile din ‘Tabloul de bord’ din setările Google prezentate mai sus este capacitatea de a afla unde crede Google că ai fost. Pentru asta, trebuie să accesezi Istoricul Locațiilor. Acest lucru este de obicei urmărind GPS-ul integrat în telefon, chiar dacă nu utilizezi un dispozitiv Android, însă utilizezi contul tău Google pe un iPhone.

Cu ajutorul instrumentului ‘Despre mine ‘de la Google, poți vedea lucrurile care sunt vizibile pentru public și poți accesa pictograma stilou pentru a edita orice, pentru a-l elimina sau modifica. Merită să folosești și instrumentul de verificare a confidențialității de la Google. Mergi la ‘Tabloul de bord’ și dă click pe linkul ‘Începeți’. Acum doar parcurge lista și alege opțiunile de care ești mulțumit.

Pentru a verifica informațiile pe care Google le folosește despre tine și a avea o viziune într-un spectru larg asupra acestora, poți accesa unul dintre link-urile de mai jos. Este recomandat să fie accesate măcar o singură dată pentru a-ți face o idee completă despre ceea ce fac acestea.

  • Google Security – Vă oferă toate detaliile de securitate aferente contului vostru Google, inclusiv unde a fost folosit ultima oară și de pe ce dispozitiv;
  • Google Dashboard – Întreaga voastră activitate desfășurată prin intermediul serviciilor Google este disponibilă aici, începând cu programările din calendarul online al companiei și terminând cu contactele salvate în Gmail. Lista este exhaustivă;
  • Google Ads – Reclamele ce vă sunt afișate online de către Google, aproape de fiecare dată, sunt personalizate în funcție de link-urile pe care le accesați și reclamele pe care le-ați accesat în trecut. Aici găsiți toate aceste informații;
  • Web & App Activity – Tot istoricul vostru online este disponibil aici, de la un clip pe YouTube vizionat, o căutare pe Google sau o postare pe Facebook. Această listă s-ar putea să vă sperie un pic, dar vă ajută să vedeți dacă altcineva vă folosește contul;
  • Location History– Printr-o varietate foarte mare de surse de informare, Google știe cu precizie destul de mare pe unde vă desfășurați activitate. În plus, tot istoricul acelor locații este salvat online pentru o analiză ulterioră. Ține doar de voi cum veți folosi aceste informații.