Ce riști dacă îți închiriezi locuința și nu te duci să spui asta la ANAF
Imobiliarele reprezintă un mare interes pentru români atunci când vine vorba despre investiții. Unele persoane care dețin mai multe imobile aleg să beneficieze de un venit pasiv de pe urma imobilelor. Află ce riști dacă îți închiriezi locuința și nu declari acest lucru la ANAF.
Fiind considerată una dintre cele mai sigure investiții, persoanele fizice apelează la diferite metode de a cumpăra mai multe imobile, având scopul de a le închiria. Unele persoane apelează la creditele bancare gândind că rata se va achita chiria lunară, astfel, că la sfârșit, vor rămâne cu imobilul respectiv.
Cu toate acestea, cei care dau spre închiriere imobilele au obligația de a declara acest lucru către ANAF. În afară de venitul cuvenit, acestor proprietari le revin mai multe obligații fiscale pentru că orice sursă de venit trebuie impozitată, după cum reiese din legislația actuală.
Potrivit statisticilor Eurostat, aproximativ 96% din persoane dețin proprietatea în care locuiesc, în timp ce restul locuiesc cu chirie, România fiind pe locurile fruntașe cu cei mai mulți proprietari de locuințe. Din anumite estimări neoficiale reiese că între 7 și 15% dintre locuințele private sunt de închiriat.
Din cifrele de mai sus rezultă ideea potrivit căreia multe persoane închiriază în mod neoficial sau fără un contract semnat între părți. Acest tip de închiriere poate duce la utilizarea în mod necorespunzător a imobilului de către chiriaș, creșterea prețurilor și chiar descurajarea optării pentru închiriere.
Trebuie să declari la ANAF dacă îți închiriezi locuința
Foarte multe tranzacții care au scop închirierea au loc în mod informal, adică fără încheierea unui contract între părți. Nici actuala legislație nu prevede în mod expres obligativitatea încheierii unor contracte scrise între proprietar și chiriaș, lucru care încurajează închirierea informală.
Există și situația în care există un contract de închiriere fiscalizat, însă chiria prevăzută în contract este mult mai mică decât cea plătită în realitate, pentru ca taxele imputate să fie mai mici. O obligație a fost însă reintrodusă și prevede înregistrarea la ANAF a contractelor de închiriere, începând a fi aplicată cu data de 1 ianuarie 2023, iar termenul de înregistrare fiind același cu cel anterior, de 30 de zile de la data încheierii contractului.
În cazul contractelor încheiate înainte de această dată, ele vor continua să rămână valabile însă și aici apare obligația de înregistrare în termen de 90 de zile de la data de 1 ianuarie 2023. Dacă această măsură reprezintă încă o acțiune birocratică în plus pentru contribuabil, acesta trebuie să realizeze că un contract înregistrat „oficial” reprezintă o măsură legală de protecție.
În cazul celor care consideră că „ANAF nu îi poate găsi” ar trebui să ia în calcul că această instituție are capacitatea de a utiliza sursele publice care pot fi accesate, corelate și analizate astfel încât să poată determina persoanele care realizează venituri din chirii fără a le declara, potrivit avocatnet.ro.