10 iul. 2022 | 08:12

Ce foloseau oamenii înainte de inventarea hârtiei igienice: când a apărut rola, așa cum o știm astăzi

ACTUALITATE
Ce foloseau oamenii înainte de inventarea hârtiei igienice: când a apărut rola, așa cum o știm astăzi

Oare când a fost inventată prima rolă de hârtie igienică și, mai ales, ce foloseau oamenii înainte de asta? Iată o întrebare pe care nu ți-o adresezi chiar în fiecare zi, însă dacă tot ai ajuns aici, haide să-ți și răspundem la ea – măcar pentru cultura ta generală.

Dacă astăzi, rola de hârtie igienică cea pufoasă și frumos mirositoare ne face viața un pic mai ușoară, nu același lucru se poate spune și despre generațiile anterioare.

Când a fost inventată, pentru prima dată, rola de hârtie igienică

Înainte să-ți povestim ce foloseau oamenii înainte de marea invenție, ar fi bine să știi că rola de hârtie igienică a fost inventată în 1857, de Joseph Gayetty. Aceasta se prezenta sub forma unei hârtii infuzate cu aloe vera, formată din 500 de „pătrățele”.

Într-o primă instanță, produsul inventatorului a fost vândut ca un accesoriu medical, însă în scurt timp a devenit atât de populară încât s-a început producerea ei în masă și vândută, ulterior, în magazinele obișnuite.

Prima rolă de hârtie igienică din lume / Foto: thevintagenews.com

Cum arăta lumea înainte de invenția americanului? În mod evident, mult mai lipsită de curățenie.

Spre exemplu, se spune că romanii aveau toalete publice, fără pic de intimitate, iar pentru a se șterge foloseau un băț la capătul căruia atașau un material. Ceea ce este și mai surprinzător este că acel băț era utilizat de toată lumea, el fiind înmuiat în oțet între folosiri.

Pe teritoriul rural al Statelor Unite ale Americii, dar și în România, până să inventeze Gayetty hârtia igienică și, firește, să afle toată lumea de ea, oamenii foloseau frunzele de porumb, dar și învelișul știuletelui care era cunoscut ca fiind un pic mai moale și mai plăcut la atingere.

Tot în Europa, popoarele vremii mai foloseau cârpe pe care le spălau și le mai treceau o tură pe „sub furcile caudine”.

Totuși, cei mai masochiști păreau, de departe, japonezii. Niponii utilizau o stinghie de metal cu care curățau toate impuritățile. Lesne de înțeles că acest dispozitiv crea răni și chiar infecții.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele