Ce este ”sclavul modern” și de ce s-ar putea să fii unul: avertismentul experților care îți arată în ce lume trăim, de fapt
În teorie, având în vedere cât de mult am progresat economic, științific și social în ultima sută de ani, te-ai fi așteptat că sclavia să nu mai existe sau, cel puțin, să nu existe în țări dezvoltate sau în democrații. În realitate, doar tipul și particularitățile sclaviei s-au schimbat.
Organizația Internațională a Muncii a publicat cel mai recent raport privind sclavia modernă, iar concluziile sunt îngrijorătoare. Numărul persoanelor obligate să muncească sau să se căsătorească împotriva voinței lor a crescut în ultimii ani la aproximativ 50 de milioane. Cu alte cuvinte, unul din 150 de oameni este considerat un sclav modern.
Care sunt soluțiile pentru sclavia modernă
În condiții ideale, ONU speră la eradicarea acestui flagel până în 2030. De la speranță și până la realitate, este însă distanță lungă, având în vedere că anul trecut, s-a constatat creșterea estimărilor globale pe acest subiect cu aproximativ 10 milioane, raportat la 2016, o creștere de 25% în șase ani. Aceasta este concluzia celui mai recent raport publicat de Organizația Internațională a Muncii (OIM) și Organizația Internațională pentru Migrație (IOM), două agenții din cadrul ONU, în colaborare cu ONG Walk Free Edition.
În mod previzibil, acest dezastru social a fost amplificat de crize precum pandemia de Covid-19, războaiele, dar și schimbările climatice. Toate au dus la perturbări fără precedent când vine vorba de ocuparea forței de muncă și a accesului la educație, exacerbând concomitent și sărăcia extremă împreună cu migrația forțată. Punctual, dacă ne referim doar la pandemie, aceasta a provocat deteriorarea condițiilor de muncă și creșterea îndatorării lucrătorilor, surse suplimentare de facilitare a sclaviei moderne.
Potrivit celor mai recente cifre, 27,6 milioane dintre cei aflaţi în sclavie modernă în 2021 erau în situaţii de muncă forţată, dintre care mai mult de 3,3 milioane erau copii, iar alte 22 de milioane de persoane erau în situaţia de căsătorii forţate. În cazul în care crezi că aceste situații se întâlnesc în țările sărace, te înșeli amarnic. Peste jumătate din cazurile de muncă forțată sunt depistate în țări cu venituri medii superioare sau în țări cu venituri mari. Lucrătorii migranți fiind de peste trei ori mai probabil să fie afectați. Având în vedere câți români merg la muncă în țări străine, de multe ori fără carte muncă sau un contract bine stabilit, sunt șanse mari că țara noastră să furnizeze involuntar ”sclavi moderni” pentru occident.
Guy Ryder este directorul general al OIM și, într-un comunicat recent, a definit ca șocant faptul că situația sclaviei moderne nu se îmbunătățește. Face apel la guverne, dar şi la sindicate, organizaţii patronale, societate civilă şi oameni obişnuiţi să lupte împotriva „acestei încălcări fundamentale a drepturilor omului”. În teorie, oficialul propune și câteva soluții, dar acestea au doar rol de recomandări, nu pot schimba în mod autentic ceva. Este vorba de îmbunătăţirea şi aplicarea legilor şi inspecţiilor muncii, încetarea muncii forţate impuse de stat, extinderea protecţiei sociale şi consolidarea protecţiilor legale, inclusiv prin creşterea vârstei legale de căsătorie la 18, fără excepţie.