Ce este deficitul balanței comerciale și de ce reprezintă o problemă în Uniunea Europeană

Ce este deficitul balanței comerciale și de ce reprezintă o problemă în Uniunea Europeană

Analiștii avertizează asupra faptului că, pe lângă o criză inflaționistă acută, Uniunea Europeană are probleme și în privința balanței comerciale. Vom vedea, în rândurile de mai jos, ce înseamnă acest lucru și cât de grav este, de fapt.

Pentru început, ca să înțelegem avertismentele analiștilor economici, notăm faptul că balanța comercială se calculează prin diferența dintre exporturi și importuri, pe o perioadă de timp. Dacă soldul este mai mare decât 0, avem în fața noastră un excedent comercial. La polul opus, dacă vorbim despre un sold mai mic, ne confruntăm cu deficit. Practic, în acest ultim caz, o țară, de exemplu, importă mai mult decât exportă.

Desigur că există probleme când se ajunge la un dezechilibru și importurile depășesc exporturile, fiindcă e dificil să ai parte de o economie puternică, fără producție internă și bazându-te de import.

Acestea fiind spuse, să ne aplecăm asupra cifrelor proaspăt publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cât de gravă e situația în Uniunea Europeană, de fapt

Sursa citată notează că deficitul comercial al blocului comunitar este în creștere. Practic, Uniunea Europeană a înregistrat în martie un deficit al balanţei comerciale de 27,7 miliarde de euro, faţă de un plus de 18,7 miliarde de euro în perioada similară din 2021.

Eurostat arată că exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 220,5 miliarde de euro, în creştere cu 12,8% faţă de martie 2021. De altfel, importurile au ajuns la 40% în Uniunea Europeană, până la valoarea de 248,2 miliarde de euro.

Uniunea Europeană înregistrează cele mai semnificative creșteri pe zona import-export a energiei. Astfel, UE are un deficit pe zona de energie estimat după primele trei luni din an la 128,7 miliarde de euro.

Și România are o problemă similară, confruntându-se tot cu un dezechilibru pe partea comercială. Noi avem un deficit estimat de Eurostat la 7,2 miliarde de euro, comparativ cu 5,5 miliarde de euro în martie 2021. Concret, în primele trei luni din anul curent exporturile au crescut cu 22%, în timp ce importurile au urcat cu 29,2%.

Citește și: