16 iun. 2022 | 13:04

Ce a făcut statul cu primele gaze extrase din marele zăcământ din Marea Neagră: noi de-abia acum aflăm

ACTUALITATE
Ce a făcut statul cu primele gaze extrase din marele zăcământ din Marea Neagră: noi de-abia acum aflăm

Zi mare pentru România! Se pare că exploatările de gaze naturale din Marea Neagră se desfășoară conform planului. Miercuri, primele zăcăminte extrase au intrat deja în sistemul naţional de transport. Marele anunț a fost făcut chiar de către ministrul Energiei, Virgil Popescu.

România nu pierde timpul în privința exploatărilor de gaz din Marea Neagră. Așa cum au promis, autoritățile au început să extragă gaz din acest uriaș zăcământ.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că miercuri primele gaze extrase, respectiv gazele din perimetrul de la Midia, zăcământul Ana, exploatat de Black Sea Oil & Gas, au intrat miercuri în sistemul naţional de transport.

„Este oficial”, spune ministrul Energiei, extrem de mândru de performanța înregistrată

România va reuși, datorită acestor exploatări, să-și crească independența energetică. Această misiune este asumată de toate statele Uniunii Europene, ce depun eforturi și caută soluții de a se rupe de importurile energetice venite din Rusia, ca parte a răspunsului UE la invazia declanșată de Kremlin asupra Ucrainei.

Din fericire, dependența României față de importurile rusești nu este una accentuată, noi dispunând și de resurse naturale pe care le putem valorifica, astfel încât să putem rupe chiar și această mică legătură cu piața rusă de energie.

Conform datelor oficiale, anul acesta se estimează o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. De asemenea, se pare că producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi/an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina. Cifrele au fost înaintate de Black Sea Oil & Gas SA (BSOG).

„Este oficial! Primele gaze din Marea Neagră au intrat astăzi în sistemul naţional de transport! Este vorba de gazele din perimetrul de la Midia, zăcământul Ana, exploatat de Black Sea Oil & Gas. Vom avea o cantitate de circa un miliard de metri cubi anual, în plus. Ţara noastră a mai făcut un pas pentru a deveni independentă energetic”, a transmis ministrul Energiei, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Statul Român va încasa 60% din taxe și impozite pentru gazul din Marea Neagră. România va deveni un jucător regional important”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Producătorii vor fi nevoiți să dea impozit suplimentar când prețul gazului va trece de 85 lei/MWh, față de 45,71 lei/MWh, cât stabilește legea din 2018.

Impozitul va crește în funcție de prețul gazului:

-15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;
-30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 100 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 115 lei/MWh;
-35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 115 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 130 lei/MWh;
-40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 130 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 145 lei/MWh;
-50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 145 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 160 lei/MWh;
-55% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 160 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 175 lei/MWh;
-60% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 175 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 190 lei/MWh;
-70% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 190 lei/MWh.