Câteva sfaturi pentru online dating, ca să nu pățești ca în Tinder Swindler
În cazul în care nu ai văzut deja „The Tinder Swindler”, documentarul Netflix care face furori în această perioadă, ar fi cazul să rezolvi situația cât mai curând. Mai ales dacă ești în căutarea iubirii, în acest moment, pe aplicațiile de dating existente pe piață.
Un sondaj realizat de Kaspersky a arătat că, în 2021, majoritatea utilizatorilor de aplicații de dating se teamea ca, în locul marii iubiri, să nu se întâlnească, de fapt, cu un escroc. Așadar, un procent de 50% dintre cei intervievați au declarat că au această teamă, în timp ce 38% au spus că se gândesc la viitoarea întâlnire cu entuziasm.
În mod evident, acest sondaj s-ar putea să nu mai fie de actualitate acum, de când Netflix a lansat documentarul „The Tinder Swindler”.
Ce trebuie să știi ca să nu pățești ca în „Tinder Swindler”
În primul rând, trebuie să reții că viața personală trebuie să rămână așa cum îi spune și numele: personală. Sub nicio formă nu trebuie să spui unde locuiești și, dacă alegi să te întâlnești cu un necunoscut sau cu o necunoscută de pe Tinder, să ai grijă ca acel loc să fie cât mai departe de locuința ta, pentru a evita să fii urmărit sau urmărită, la sfârșit.
De asemenea, ar trebui să ai mare grijă ce fotografii distribui pe Tinder, ori pe altă aplicație asemenea acesteia. Cele care înfățișează prieteni, locuința personală, familia sau orice altceva ce ar putea să servească drept indiciu asupra vieții personale trebuie evitat cu sfințenie.
Dacă nu ești 100% sigur/ă că omul cu care te vei întâlni este unul veritabil sau cu intenții bune, nu o face – instinctul te poate ajuta, în aceste cazuri, așa că nu îl ignora.
Mai mult, poate că nu ar fi rău să faci o verificare pe Google înainte de a acorda cuiva încrederea. Acest motor de căutare nu uită niciodată nimic, despre nimeni.
În cele din urmă, prelungește cât mai mult discuția pe mesageria din respectiva aplicație de dating, fără a încredința numărul de telefon sau, mai rău, contul de Facebook (acolo unde se află toate informațiile personale și esențiale despre tine).
Iar dacă ai ajuns, totuși, la întâlnire, alege un loc cât se poate de public, pentru a evita eventualele neplăceri.