Câtă poluare generează transportul de mâncare și de ce ar fi mai bine pentru natură să consumăm local
Atunci când mergem la supermarket, suntem tentați să cumpărăm mâncare pe care, de regulă, nu o găsim prea des pe meleagurile noastre. Culori extraordinare, alte gusturi și curiozitatea excesivă ne fac să ne schimbăm dieta alimentară și să o adaptăm altor popoare.
Cu alte cuvinte, consumăm fructe și legume ce nu cresc, în mod natural, la noi în țară sau altele, care ne sunt cunoscute, aduse din țări străine în extrasezon.
Această varietate are un cost real pentru planetă, se pare. Un nou studiu a constatat că transportul de mâncare, din lume, reprezintă 19% din toate emisiile de poluare, adică de trei ori mai mult decât se credea anterior. În plus, țările cu venituri mari generează 46%.
„Studiul nostru estimează transportul alimentar global, producția de mâncare și reutilizarea terenurilor, contribuie cu aproximativ 30% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră produse de om. Deci, transportul de mâncare – la aproximativ șase procente – reprezintă o proporție considerabilă din emisiile totale”, a declarat Mengyu Li, de la Universitatea din Sydney.
Transportul de mâncare, mai nociv decât se credea
Modelarea întregului lanț de mâncare din lume este un proces dificil, dar nu neaparat imposibil. Până la urmă, important este să se vrea.
„Deși emisiile de carbon, asociate cu producția de alimente sunt bine documentate, amprenta de carbon a comerțului global cu alimente, reprezentând întregul lanț de aprovizionare cu alimente, nu a fost cuantificată în mod cuprinzător”, a mai spus omul de știință.
Cercetătorii au folosit un cadru numit FoodLab pentru a include 74 de țări și 37 de sectoare economice – cum ar fi animalele, cărbunele și fructele și legumele – și patru moduri de transport pentru a crea un model care încorporează întreaga rețea globală a lanțului de aprovizionare.
Rezultatele nu sunt tocmai dintre cele mai „vesele”. Transportul alimentar contribuie cu 3 gigatone de emisii, anual.
Cercetătorii au testat, de asemenea, ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar mânca doar local. Echipa a stabilit că, în acest mod, s-ar reduce emisiile provenite din transporturile alimentare cu 0,27 gigatone: 0,24 gigatone numai pentru țările cu venituri mari.
Din păcate, să mănânci în întregime local este nerealist, deoarece unele locuri nu sunt capabile să-și cultive propria hrană. Cu toate astea, celelalte țări, care beneficiază de o climă propice și o agricultură pe măsură, ar putea să-și adapteze parțial stilul de viață și modul în care interpretează mâncarea.