20 oct. 2022 | 07:39

Cât de scumpă e viața în România, cât costă traiul decent pentru o familie cu doi copii: puțini își permit așa ceva

ACTUALITATE
Cât de scumpă e viața în România, cât costă traiul decent pentru o familie cu doi copii: puțini își permit așa ceva

În România, aproximativ 1,6 milioane de români trăiesc din salariul minim pe economie, 1525 de lei. Întâmplarea face că mulți dintre ei au copii, poate un partener de viață care nu lucrează. Cu toate acestea, statisticile atrag atenția asupra unor scumpiri extraordinare legate de costurile vieții decente pe meleaguri mioritice.

Institutul Național de Statistică a publicat cei mai recenți indici referitori la prețurile pentru alimentele de bază din România, valoare coșului pentru un trai decent. În mod previzibil, sunt înregistrate scumpiri importante față de anul trecut. În consecință, niciodată nu a fost mai scump să faci parte dintr-o familie în țara noastră, să-ți permiți să mănânci civilizat, să-ți achiți facturile și, nu de puține ori, ratele la bancă.

Traiul decent în România, în sume exacte

O familie cu doi copii, în septembrie 2022, are nevoie de 8659 de lei pentru un trai în limitele decentului. Aceasta este concluzia la care au ajuns Fundația Friederich Ebert România și Syndex. Comparativ cu aceeași perioadă de acum un an, valoare este mai mai mare cu aproximativ 1400 de lei. La acea vreme, discutam de 7233 de lei pentru aceleași lucruri.

Raportul intitulat ”Coşul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populaţia României” surprinde mai multe situații și toate ilustrează foarte bine de ce este din ce în mai inaccesibil traiul decent de pe meleaguri mioritice. În cazul unei familii cu doi adulți și doi copii, valoarea este de 7112 lei pe lună. Pentru o familie cu doi adulți fără copii, supraviețuirea civilizată costă 5322 de lei. O persoană adultă singură are nevoie de 3275 d lei.

În ceea ce privește definiția pentru un trai decent, lista include atât accesul la adăpost, cât și la alimentație, educație, igienă personală, îmbrăcăminte, îngrijirea sănătății, transport, recreere. Sunt incluse și câteva cheltuieli neprevăzute, evenimente familiale, probleme de sănătate. Baza coșului minim necesar a fost stabilită în iulie – septembrie 2018, printr-un alt studiu al Syndex România împreună cu Institutul de Cercetare a Calității Vieții.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele