29 dec. 2022 | 11:55

Cât de mult ne schimbă comportamentul rețelele de socializare, de fapt: studiul care îți arată de ce plictiseala are și ea rostul ei

ACTUALITATE
Cât de mult ne schimbă comportamentul rețelele de socializare, de fapt: studiul care îți arată de ce plictiseala are și ea rostul ei

Rețele de socializare ne ajută mintea să nu se plictisească. Evident, pentru asta nu este nevoie de un studiu, de vreme ce o știm deja din proprie experiență.

Atunci când ne plictisim, starea de monotonie poate fi eliminată instantaneu printr-o verificare a Snapchat, Twitter, Instagram, TikTok sau Facebook, ceea ce înseamnă că nivelul nostru de plictiseală nu progresează niciodată într-o zonă de creativitate, însă.

„Plictiseala profundă poate fi un concept negativ, dar, de fapt, poate fi extrem de pozitiv dacă oamenilor li se oferă șansa de a gândi și de a se dezvolta fără a fi nevoie de distracție”, a declarat Timothy Hill, sociolog la Universitatea din Bath, din Marea Britanie.

„Trebuie să recunoaștem că pandemia a fost o experiență tragică, distructivă și consumatoare pentru mii de oameni mai puțin norocoși, însă suntem cu toții familiarizați cu poveștile celor aflați în izolare care și-au găsit noi hobby-uri, cariere sau direcții în viață”, a mai spus acesta.

Rețelele de socializare pot atenua plictiseala superficială, dar asta consumă multă energie

Hill și colegii săi au examinat viețile a 15 persoane cărora fie li s-a acordat timp liber de la muncă, fie li s-a cerut să lucreze de acasă în timpul pandemiei de coronavirus. Vârstele, ocupațiile și mediul educațional au variat între participanți.

Oamenii implicați în acest studiu care au experimentat plictiseală profundă au descoperit că aceasta a provocat sentimente de neliniște și de gol interior.

Cu toate acestea, a existat și impulsul pentru a umple acel gol: pasiuni precum tâmplăria, gătitul sau ciclismul au fost descoperite sau redescoperite în timpul pandemiei.

Cercetătorii au vrut să sublinieze faptul că mulți oameni nu au luxul de a nu face nimic multă vreme și că rețelele de socializare pot fi vitale în menținerea relațiilor cu familia și prietenii. Cu toate acestea, ei spun că este îngrijirător modul în care acestea ne afectează gândirea.

„Problema pe care am observat-o a fost că rețelele de socializare pot atenua plictiseala superficială, dar că distragerea atenției consumă timp și energie și poate împiedica oamenii să progreseze într-o stare de plictiseală profundă, în care ar putea descoperi noi pasiuni”, a mai spus Hill.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele